Salvarea spitalelor vine de la societatea civilă. Masă chirurgicală modernă donată Spitalului Botoșani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul pentru copii din Botoșani, dotat cu tehnologie de ultimă generație din banii unei asociații. Este vorba despre o masă de operație ultra-modernă, de 17.000 de euro.

Masa de operație donată spitalului FOTO Vlad Plăcintă/Facebook

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani a primit o donație importantă de la Asociația „Salvează o inimă”.

Mai precis, este vorba despre o masă chirurgicală ultra-modernă care lipsea spitalului. Este un echipament medical care a costat 17.000 de euro și care va facilita operațiile pentru copii, reducând timpii de intervenție. ”După lungi discuții cu domnul doctor Ceică Alin, am reușit într-un final să donăm secția de Chirurgie pediatrică a Spitalului Mavromati din Botoșani cu masa electrică de operație ET300C . Este un produs de ultimă generație pe acest segment. Intervențiile chirurgicale pe această masă vor fi mult mai ușor de realizat și mai puțin dureroase pentru cei mici”, a precizat Vlad Plăcintă, reprezentantul Asociației „Salvează o inimă”. 

Spitale dotate de privați sau asociații

Spitalele din Botoșani continuă să sufere la capitolul dotări. Mai ales secțiile Spitalului Județean „Mavromati” cum ar fi Pediatria sau Maternitatea.

De cele mai multe ori, în ultimii 10 ani, aceste spitale au fost dotate cu sprijinul organizațiilor, asociațiilor sau prin intermediul donațiilor private. De exemplu, Maternitatea Botoșani a primit în ultimii 5 ani donații importante de la Organizația „Salvați copiii”.

Numai în vara anului 2022, organizația menționată a donat echipamente de peste 900.000 de lei constând în aparate de ventilație, monitoare, kit de resuscitare „neopuff”, aparate de ventilație CPAP, lămpi de fototerapie, injectometre.

Astfel de donații au mai fost și în anii anteriori, Maternitatea primind mese radiante dar și alte aparate performante. Propriu-zis Maternitatea a fost dotată mai mult prin inițiative ale asociațiilor. La rândul său, Vlad Plăcintă, cu Asociația „Salvați o inimă”, a mai făcut donații consistente Spitalului Județean „Mavromati”, mai ales în pandemie, ajutând unitatea spitalicească să reziste valului de pacienți. 

Dotări și de la Consiliul Județean

Deși nu au ținut pasul cu asociațiile și societatea civilă, autoritățile județene încep să doteze, la rândul lor, unitățile sanitare. În 2021, Maternitatea a fost dotată cu 20 de incubatoare noi.

Anul acesta a fost dată în folosință o nouă Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean „Mavromati”, cu dotări moderne. De asemenea s-au făcut câteva investiții și pe alte secții ale spitalului. Șefii de la Consiliul Județean promit și un nou ambulatoriu de specialitate, mai ales că cel care funcționează în prezent nu mai face față numărului de pacienți.

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online