Ce s-a ales din SPA-ul de lux al comuniștilor botoșăneni. Autoritățile postdecembriste s-au chinuit trei decenii să-i găsească un rost

0
Publicat:

Ruina impresionantă a unui fost spa pentru protipendada comunistă din Botoșani va fi demolată, pentru că autoritățile post-decembriste nu a reușit, nici în trei decenii să o valorifice. Structura de beton și fier putea fi valorificată. Proiecte au existat dar numai pe hârtie.

Ruina comunista din coasta parcului FOTO Cosmin Zamfirache

Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani este unul dintre cele mai frumoase parcuri din Moldova. Fosta pădure și loc de promenadă a boierilor Vârnav dăruită orașului este locul preferat de promenadă atât al localnicilor, cât și a celor care vizitează orașul nord-moldav.

Dar chiar lângă una dintre aleeile care duc la acest loc spectaculos și încărcat de istorie se află o structură comunistă care strică tot peisajul. După un gard vechi din plăci de beton se află o construcție impunătoare, proiectată pe cel puțin trei nivele, din fier și beton.

Practic din aceasta a rămas doar scheletul, astăzi ruinat, acoperit de buruieni și un soi de ”hotel” pentru oamenii străzii care reușesc să se strecoare în zonă. Pentru nostalgicii regimului comunist, această structură ruinată este simbolul neputinței administrației post-decembriste a Botoșaniului. 

Un spa de lux pentru protipendada comunistă

Această structură se află în spatele fostei băi centrale a orașului, astăzi un punct de lucru pentru Nova Apaserv, societatea de apă și canal a județului.

Scheletul de fier și beton, cu tot cu scări și planșee era cumva legat de baia centrală și trebuia să fie un centru spa de lux pentru protipendada regimului comunist din Botoșani, cu bazine de înot, centru de îngrijire, saune și multe altele.

Este o construcție pe trei nivele ce era destinată activiștilor și nomenclaturiștilor. Lucrările au început în anul 1989 și trebuia finalizate în vara lui 1990. Odată cu evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, lucrările au fost sistate. 

Un festival al ideilor mărețe, transformat doar în planuri și vorbe

Odată ce structura a început să se degradeze, iar localnicii să sesizeze tot mai mult aspectul nepotrivit al ruinelor, în preajma parcului, autoritățile locale din Botoșani, abia după anul 2010, adică la două decenii de la abandonarea lucrărilor, au început să imagineze soluții și întrebuințări pentru respectivul schelet betonat - în condițiile în care lucrările deja efectuate puteau fi utilizate pentru o nouă construcție.

De altfel, clădirea în construcție a fost plimbată de la o instituție la alta, aproximativ 20 de ani. În anii '90 aparținea Regiei de Apă a județului. Având în vedere că cei de la Apă nu aveau ce să facă cu ea, ba chiar era o piatră de moară agățată de gâtul lor, fiind nevoiți să o conserve și mențină normele de securitate, structura de beton a fost predată Companiei Naționale de Investiții (CNI). De la Compania Națională de Investiții a fost, în cele din urmă, predată Primăriei Municipiului Botoșani.

Prima încercare de valorificare a structurii abandonate a avut loc în 2014. Consiliul Județean dorea să o preia și să o includă împreună cu Baia Centrală într-un proiect conform destinației inițiale, imaginată de comuniști, adică un spa modern. Au fost însă doar vorbe.

În 2015, edilii Primăriei Botoșani au venit cu o altă idee. Au cerut bani de la CNI, pentru amenajarea unui bazin de polo, pe aceea structură. Primăria Botoșani nu a primit niciun ban, iar ideile au rămas doar idei.

Peste numai doi ani, în 2017, noii edili au schimbat macazul și au precizat că vor să construiască pe locul fostei structuri, deja ruinată, un centru social, cu fonduri europene. Nici acest proiect nu s-a materializat. 

Ruina comunistă va fi dărâmată

În tot acest timp, structura de beton s-a deteriorat puternic, mai ales că a nins și a plouat peste ea timp de trei decenii. Fără să poată fi valorificată, structura va fi în cele din urmă demolată de Primăria Botoșani. Demolarea și curățarea locului va costa 194.000 de lei. Pe locul acelei structuri va fi amenajată o parcară. Mai apoi, autoritățile se gândesc fie să facă o parcare supraterană, fie o instituție de cultură. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală