Cafenea amenajată într-un Spital de Urgenţă. Ca să îşi vadă rudele, bolnavii internaţi ar trebui să facă consumaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean ”Mavromati” FOTO Adevărul

Autorităţile vor să amenajeze la parterul Spitalului Judeţean ”Mavromati” o cafenea. Aici ar urma să se întâlnească pacienţii cu vizitatorii. Ideea i-a venit preşedintelui de Consiliu Judeţean, Florin Ţurcanu.

Şefii de la Consiliul Judeţean nu vor să mai vadă holurile Spitalului Judeţean pline de vizitatori. Aceştia susţin că mulţi pacienţi sunt deranjaţi de vizitele de care beneficiază colegii de salon. Totodata pentru conducerea spitalului, mulţi vizitatori înseamnă şi mulţi microbi aduşi de afară şi care pot face rău pacienţilor şi aşa slăbiţi.

 Preşedintelui de Consiliu Judeţean, în aceste condiţii, i-a venit o idee cel puţin năstruşnică. Acesta vrea să aducă bolnavii din saloane într-o cafenea , unde ca să stea cu vizitatorii de vorbă trebuie să mai facă şi consumaţie. ” Vrem să avem o cafenea în fiecare spital, unde vizitatorul să se întâlnească cu bolnavii care pot să se deplaseze şi să anunţe de jos. Stăm la cafenea, bem un ceai, o apă, discutăm problemele pe care le avem, îi ofer ce am de oferit, el merge în salonul lui iar eu acasă”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. 

Această măsură ar urma să fie aplicată doar pacienţilor care se pot deplasa nu şi celor imobilizaţi la pat. Şefii judeţului au început deja să facă planuri pentru amenajarea primei cafenele la Spitalul Judeţean”Mavromati”, urmând să extindă reţeaua în toate spitalele din judeţ.  ”Am discutat cu domnul manager de la spital şi am stabilit ca în maxim şase luni să avem cafenea la ”Mavromati”., aşa cum sunt şi în spitalele private. Vrem să avem în fiecare spital aşa ceva”, a precizat Florin Ţurcanu. 

Botoşănenii au rămas sideraţi când au auzit de aşa ceva. ” Doamne fereşte! Aşa ceva nu am mai auzit! Dar ce omului bolnav îi mai arde de cafea? În loc să stea liniştit să se facă bine, se tot plimbă şi mai dă şi bani!”, a precizat o botoşăneancă venită în vizită la spital. Şefii judeţului spun că banii câştigaţi de pe cafeaua şi ceaiul vândute la pub-ul din spital vor fi folosiţi de unităţile spitaliceşti pentru a cumpăra materiale sanitare. 

citiţi şi:

Medic român în Germania: daţi-mi voie să compar bursa de 150 de euro pentru rezidenţi cu promisiunea de 100 de lei făcută de Ceauşescu în decembrie 1989

Vâlcenii preferă să culeagă căpşuni în Spania decât să muncească în spitalele din Anglia

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța