Tibi Uşeriu conduce ultramaratonul de la Cercul Polar din prima zi de concurs. Românul are un avans de doi kilometri şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al treilea an consecutiv, Tibi Uşeriu participă la ultramaratonul de la Cercul Polar. După prima zi de concurs, bistriţeanul a reuşit să parcurgă 82,5 kilometri, în spatele său fiind irlandezul Patrick O`Toole. Bistriţeanul are un avans de 2 kilometri şi jumătate.

Sportivul Tibi Uşeriu a început cursa de la Cercul Polar cu dreptul. După prima zi de competiţie, acesta o conduce, fiind în faţa irlandezului de pe locul II cu 2,5 kilometri. 

Tibi a parcurs în prima zi de competiţie 82,5 kilometri şi mai are 534 de kilometri. Anul acesta, competiţia împlineşte 10 ani, iar la ediţia aniversară a fost invitat Tibi Uşeriu şi alţi 4 câştigători ai cursei de anii trecuţi. 

Maratonistul a câştigat deja cursa de două ori, fiind singurul concurent din istoria competiţiei care a reuşit această performanţă. 

„Trebuie să ai un gram de nebuneală să poţi să participi la o asemenea competiţie. Numai când te gândeşti la distanţă...mai ales că anul acesta este de 617 kilometri. Fiecare om în viaţa lui trebuie să aibă „Everestul” lui să îl urce. Toţi trebuie să avem un gram de nebunie pentru a ne îndeplini scopurile”, declara Tibi Uşeriu înainte de a porni spre Cercul Polar.

Participă, peste două luni, la Maratonul Everestului 

Aceasta nu este singura competiţie în cadrul căreia Tibi Uşeriu îşi va testa limitele anul acesta. Peste doar două luni, bistriţeanul va participa la Maratonul Everestului, competiţia care se desfăşoară la cea mai mare altitudine, regăsindu-se, de asemenea, pe lista celor mai dure curse din lume.

Tibi Uşeriu spune că a câştigat deja 6633 Arctic Ultra de două ori şi nu mai are nimic de demonstrat, însă asta nu înseamnă că nu şi-ar dori să o termine din nou pe primul loc.

Sportivul însă nu îşi permite să forţeze nota în acest an, tocmai pentru a putea să se refacă până la Maratonul Everestului, care este programat pentru luna mai.  

„Este un ultramaraton care pleacă de la baza Everestului şi se aleargă în jur de 60 de kilometri, doar că se aleargă la o altitudine de 5.500 de metri. Nu ştiu la ce să mă aştept. O să merg să stau câteva săptămâni la aclimatizare. Eu încă nu ştiu cum reacţionează corpul meu la lipsa de oxigen, pentru mine o să fie o aventură. Nici eu nu ştiu în ce m-am băgat, o să văd în luna mai, când o să fiu acolo.(…) Eu sper să îmi vină înţelepciunea pe traseu (n.r. la 6633 Ultra) şi să nu trag atâta de tare cum am tras anii trecuţi, să îmi fac mai multe răni decât trebuie. O să am în jur de trei săptămâni de refacere până plec acolo, eu cred că o să-mi revin. Anul trecut am avut nevoie de 2-3 săptămâni să îmi revin. Cred că o să mai fiu în stare să merg şi acolo”, a explicat maratonistul, înainte de a pleca spre Cercul Polar. 

Vă mai recomandăm:

Tibi Uşeriu: „A apărut Aurora Boreală. Atunci m-am pus jos pe sanie, mi-am făcut o cafea şi m-am uitat la ea până am îngheţat de frig”

Tibi Uşeriu: „În spatele acestei poveşti sunt mii de kilometri alergaţi şi mii de litri de transpiraţie. Nu m-am trezit dimineaţa un campion”

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"