Relaţia dintre preoţi şi mai marii judeţului Bistriţa-Năsăud: de la excursii în locurile sfinte la finanţări serioase ale bisericilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan şi primarul Ovidiu Creţu, alături de ÎPS Andrei Andreicuţ FOTO: Bianca Sara

Mai marii judeţului Bistriţa-Năsăud indiferent de partid au avut întotdeauna o relaţie foarte bună cu reprezentanţii bisericii. Relaţia a fost „întreţinută” cu cruci uriaşe, sponsorizări importante pentru biserici, titluri bisericeşti sau chiar excursii prin locurile sfinte.

Nu există eveniment în Bistriţa-Năsăud la care să nu fie prezent ÎPS Andrei Andreicuţ, astfel că, într-o lună reprezentantul bisericii calcă în judeţ de cel puţin 3-4 ori. Vizitele dese sunt „recompensate” cum altfel decât cu fonduri direcţionate spre proiectele bisericii.

Anul trecut Patriarhia Română a solicitat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud un ajutor de 300.000 de lei pentru sprijinirea construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului. Rapid s-au găsit 100.000 de lei care să fie direcţionaţi spre construcţia megalomanică a BOR.

Pe ultima sută de metri, influenţat de scandalul care s-a iscat în jurul acestor „scrisori” trimise de Patriarhia Română, Radu Moldovan, preşedintele de Consiliu Judeţean, a redirecţionat această sumă spre alt proiect al bisericii şi anume spre Centrul Misionar de Tineret din Sângeorz-Băi.

La inaugurarea cantinei sociale ”Sfânta Muceniţă Filofteia” şi a centrului de zi pentru persoane vârstnice „Sfântul Simeon”, Radu Moldovan s-a angajat chiar să facă „lobby” la oamenii de afaceri bistriţeni să sprijine finanţarea acestor proiecte ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă.

Anul trecut, apropierea preşedintelui de Consiliu Judeţean faţă de biserică a fost recompensată de către ÎPS Andrei Andreicuţ cu Crucea Transilvană.

La începutul acestui an, mai marii judeţului, în frunte cu preşedintele Radu Moldovan, împreună cu mai mulţi preoţi din judeţ însoţiţi de ÎPS Andrei Andreicuţ au fost într-o excursie în locurile sfinte din Israel, Egipt şi Iordania. La acea vreme, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Bogdan Ivan asigura presa că excursia a fost una privată, costurile fiind suportate exclusiv de către participanţi.

La doar două luni de la această excursie, Consiliul Judeţean împărţea 600.000 de lei bisericilor, din această sumă peste 80% mergând spre cultul ortodox.

De dărnicia politicienilor s-au bucurat şi măicuţele de la mănăstirea Salva, care în 2007 au primit de la Gigi Becali o maşină de teren Toyota Land Cruiser cu o valoare de peste 40.000 de euro. Aceasta este şi una dintre mănăstirile preferate de preşedintele Traian Băsescu.


Relaţii bune şi cu greco-catolicii

Anul acesta în atenţia mai marilor judeţului au intrat şi greco-catolicii, odată cu vizita primului ministru Victor Ponta la Bistriţa din această lună. Protopopul greco-catolic Ioan Frişan a dat dovadă atunci de exces de zel şi a cerut SPP-iştilor să scoată presa afară din biserică pentru a nu deranja politicienii prezenţi.

Întreg evenimentul care a fost organizat cu ocazia sfinţirii lăcaşului de cult din Bistriţa s-a transformat într-unul „de campanie” cu discursuri politice strecurate printre cele sfinte.



Vă mai recomandăm:

Legăturile „sfinte” dintre politicienii bistriţeni şi mai marii Bisericii Ortodoxe

Elena Udrea a făcut baie de mulţime la 1.200 de metri altitudine, în timpul slujbei de Sfânta Maria ţinute de ÎPS Andrei Andreicuţ

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie