Reacţia unui fost primar din Irlanda când a ajuns în ţara noastră, adus de români din diaspora: „M-am simţit ca un idiot, pentru că m-am aşteptat la ce e mai rău”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrew McGuinness (dreapta, în costum), alături de organizatorul şi participanţii de la Festivalul Celtic FOTO: Bogdan Rusu

Preţ de câteva zile, Andrew McGuinness, fostul edil al unui oraş din Irlanda, a părăsit ţara natală pentru România. Acesta nu a stat la un hotel, ci acasă la nişte români care lucrează de mulţi ani în oraşul unde a fost primar şi a condimentat vizita cu concertul celor de la The Prodigy. Fostul Primar irlandez spune că s-a simţit "ca un idiot", pentru că s-a aşteptat la ce e mai rău înainte să ne calce pragul.

La finalul lunii iunie, ţara ne-a fost vizitată de Andrew McGuinness, fostul primar al oraşului irlandez Kilkenny. Tânărul care a condus ani buni un micuţ oraş turistic nu a venit în România în vreo delegaţie oficială, ci a fost invitat ca muzician la Festivalul Celtic, care a avut loc în perioada 26-28 iunie în oraşul Beclean.

Acesta nu a stat la hotel, ci chiar la prietenii români stabiliţi de ani buni în oraşul irlandez pe care l-a condus. Despre excursia sa în România, fostul primar a vorbit într-un editorial în ediţia din 23 septembrie a ziarului local Kilkenny People.

„Am acceptat să călătoresc în România şi să iau parte, în calitate de muzician, la Festivalul Celtic din Beclean, în nord-estul Transilvaniei. Nu am mai fost până atunci în România, nu ştiam nimic despre zonă sau despre festival şi nu ştiam la ce ce să mă aştept, dar am profitat de această oportunitate. Când le-am spus oamenilor că vreau să merg în România pentru câteva zile, aceştia au fost surprinşi şi în unele cazuri puţin şocaţi. De ce ai merge acolo, au întrebat, de parcă era vorba despre o zonă în plin război”, a precizat fostul primar.

Acesta mai spune că preconcepţia generală despre România este formată din imaginea cu romii care cerşesc pe străzi, înconjuraţi de blocuri ce amintesc de comunism, depravare şi sărăcie. Vizita din România i-a arătat că aceasta nu este realitatea şi că reprezintă o incorectitudine teribilă pentru românii care locuiesc şi muncesc în Kilkenny şi care se mândresc cu ţara din care vin.

Andrew McGuinnes, alături de organizatorul Festivalului Celtic, unde a şi concertat FOTO: Bogdan Rusu

„Acele blocuri comuniste sunt înconjurate de clădiri cu cea mai frumoasă arhitectură românească şi ungurească, care combină elemente romantice cu cele neoclasice. Când treci pe lângă aceste clădiri şi vezi cum oraşele sunt înconjurate cu întinderi de iarbă şi munţi care-ţi taie răsuflare şi pe care le găseşti cu greu aici, realizezi că România pe care ezitai să o vizitezi nu seamănă cu ce ai găsit”, completează Andrew McGuinness.

Vizita în România, stropită cu vin şi pălincă, pe ritmurile celor de la The Prodigy

Fostul primar s-a delectat cu mâncare tradiţională, cu pălincă şi cu vin făcute în casă. Îndrăgostit de muzica rock, fostul edil care şi-a terminat mandatul cu doar câteva zile înainte să vină în România a profitat excursie şi aflându-se la doi paşi de Cluj-Napoca a participat la concertul The Prodigy.

„M-am simţit ca un idiot pentru că m-am aşteptat la ce e mai rău. România este o ţară minunată plină de istorie, cultură, mâncare delicioasă şi cel mai important, cu cei mai prietenoşi oameni pe care i-am întâlnit”, concluzionează irlandezul.

Acesta mai spune că în România oamenii îşi produc cele necesare, astfel că gospodăriile au tot ce le trebuie, grădini pline cu fructe şi legume, mâncare conservată pentru iarnă şi vin şi pălincă făcute în casă.

În încheiere, fostul primar are un mesaj pentru cei care ar fi tentaţi să ne viziteze ţara:

„Sunt atâtea lucruri pe care aş vrea să împărtăşesc despre experienţa mea, încât cel mai bun lucru pe care pot să îl fac e să vă sfătuiesc să mergeţi şi să vizitaţi România şi să le descoperiţi singur. Nu veţi regreta. Călăriţi cu mintea deschisă şi veţi fi plăcut surprinşi”.

Vă mai recomandăm:

Cum a ajuns un român să fie ales primar în Germania

EXEMPLU Un român sadea a ajuns primar în Germania, ţară cunoscută pentru naţionalism şi pentru atitudinea rezervată faţă de străini. Printre atuurile lui Ştefan Guzu s-au numărat apropierea de comunitatea care l-a ales şi proiectele pe care le pregăteşte pentru comuna Ivenack, unde se află unii dintre cei mai bătrâni stejari din Europa.

Paradisul de la Malin pus la punct de un belgian, salvat de şase conaţionali prin muncă asiduă şi crowdfunding

Paradisul eco pus la punct de belgianul Philippe Coupe care numeşte Bistriţa-Năsăud acasă încă din anul 1997 este salvat de şase conaţionali de-ai săi, care au lăsat viaţa comodă din Belgia pentru munca în agricultură. Tot belgienii sunt cei care au pus la punct un proiect de crowdfunding prin intermediul căruia speră să adune fonduri pentru ferma din Malin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală