Ghinionul unui mecanic de locomotivă: două accidente grave în cinci zile. Un șofer este în comă, iar celălalt a murit

0
Publicat:

Două accidente feroviare grave au avut loc în ultima săptămână în județul Bistrița-Năsăud, iar un mecanic de locomotivă ar fi fost implicat în ambele evenimente rutiere. Unul din șoferii care nu au oprit la trecerea de cale ferată a murit pe loc, iar celălalt este în stare gravă, potrivit presei locale.

Accident feroviar în Bistrița, Feldru - Foto Facebook Mesager24

Un mecanic de locomotivă din Bistrița-Năsăud a avut parte de un ghinion terbil, în cinci zile a fost implicat în două accidente grave, din cauza șoferilor care nu s-au asigurat corespunzător la trecerea de cale ferată, potrivit ziarelor locale. 

Primul accident a avut loc luni, pe 13 noiembrie, în localitatea Nimigea de Jos, iar șoferul, un tânăr de 18 ani, care nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată a fost lovit în plin de un tren personal, în care erau 150 de oameni, potrivit cotidianului local Bistrițeanul. În urma impactului cu trenul Inter Regio Cluj Napoca-Galați, șoferul începător a rămas încarcerat. Călătorii din tren nu au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident feroviar la Nimigea de Jos - Foto ISU Bistrița, Bistriteanul

Un elicopter SMURD l-a preluat pe tânărul conducător auto și l-a transportat la o clinică de specialitate Târgul Mureș. Conform presei locale, șoferul de 18 ani se află încă în comă. 

La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Nimigea de Jos a fost accidentat de trenul Inter Regio Cluj Napoca – Galați la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma accidentului șoferul autoturismului a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital unde urmează să-i fie recoltate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, starea de sănătate a acestuia nepermițând testarea cu aparatul etilotest. Traficul feroviar în zonă a fost afectat pe durata cercetării locului accidentului, locomotiva suferind avarii. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, arată un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița Năsăud. 

Același mecanic de locomotivă ar fi fost implicat și în accidentul de vineri, 17 noiembrie, în care un bărbat de 65 de ani, care nu a oprit autoturismul la trecerea de cale ferată, a decedat pe loc în urma impactului, potrivit surselor citate. Accidentul a avut loc în localitatea Feldru, județul Bistrița Năsăud, iar trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu STOP și crucea Sfântului Andrei. 

Șoferul de 65 de ani a fost lovit în plin de locomotiva care tracta un singur vagon, potrivit Mesager24

Trenul circula pe ruta Ilva Mică - Beclean - Dej, iar autoturismul a fost târât mai mult de 250 de metri, potrivit ziarului local. Cei șase călători din tren nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Șoferul locuia în Spania, lângă Madrid, și venise în țară pentru un control medical, conform surselor citate anterior.  

"Echipajele de interventie au găsit conducătorul auto, in vârstă de aproximativ 65 de ani, din păcate, cu leziuni incompatibile cu viața. În aproximativ 15 – 20 de minute a fost extras de către pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare din autovehiculul accidentat de tren. Persoanele din tren (șase) nu au avut de suferit în urma impactului", a conumicat ISU Bistrița. 

Mecanicul de tren, originar din Ilva Mică, a fost testat în ambele cazuri cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.  Circulația trenurilor a fost afectată temporar.  

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie