FOTO UPDATE Accident cu doi morţi şi doi răniţi în Monariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc azi-noapte în localitatea Monariu, fiind implicat un autoturism în care erau patru persoane. Autoturismul  a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de electricitate, în urma impactului doi pasageri pierzându-şi viaţa.


Cei patru implicaţi în accident au vârstele cuprinse între 18 şi 22 de ani. Doi dintre ei au decedat, unul fiind proiectat la 10 metri de autoturism, iar altul pierzându-şi viaţa între fiarele contorsionate. Ceilalţi doi au fost şi ei răniţi, fiind transportaţi la spital.

Accidentul s-a produs azi-noapte la ora 3:40 în localitatea Monariu, autoturismul părăsind partea carosabilă şi izbindu-se violent de un stâlp de electricitate. Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul a fost rupt, iar autoturismul s-a încolăcit în jurul său.

„Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza faptului că autoturismul a fost avariat în proporţie de peste 90%, stâlpul de electricitate perforând autovehiculul în partea din spate,” precizează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, accidentul a fost produs de lipsa de experienţă a şoferului şi de viteza excesivă. De asemenea, alcooltestul a arătat faptul că şoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.




 

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului