VIDEO Incendiul de pe vârful Toroioaga s-a reactivat. 12 hectare de teren au fost   afectate până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La acţiunea de stingere a incendiului participă 256 de persoane Foto: Adevărul

Dacă în urmă cu câteva zile incendiul de pe vârful Toroioaga fusese lichidat, luni dimineaţa acesta s-a reactivat mistuind până acum 12 hectare de teren. 256 de oameni acţionează de la primele ore ale dimineţii pentru localizarea şi  lichidarea incendiului, dintre care 113 pompieri , 101 jandarmi şi 51 de silvicultori.


Incendiul de la Borşa dă bătăi de cap, din nou, pompierilor şi autorităţilor. După ce aproximativ 400 de hectare au ars săptămâna trecută, focul s-a reactivat, fiind nevoie de o nouă intervenţie de stingere a incendiului. Astfel, în zonă se acţionează cu 10 drujbe ale jandarmilor şi personalului silvic şi două autospeciale, pentru care s-a realizat o linie de furtun de înaltă presiune, în lungime de 700 de metri. Forţelor de la sol li s-a alaturat încă de aseară de la ora 19.00,  un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., având un  echipaj format din 8 militari, care efectuează misiuni de stingere a focului. Conform I.S.U. Maramureş, acţiunile de lichidare a incendiului s-au desfaşurat în cursul nopţii de luni până la ora 24.00, iar în acest moment sunt înregistrate 9 focare viabile, cele mai puternice dintre acestea fiind controlate. 

Pentru stingerea incendiului de pe vârful Toroioaga este necesară intervenţia  unui al doilea elicopter. Decizia a fost luată de către prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian şi col. Ion Pop inspectorul şef al I.S.U.Maramureş, cei care coordonează operaţiunile de stingere a incendiului de pe muntele Toroioaga. 


Mai mult, pericolelor întalnite până acum în lupta cu flăcările, respectiv prezenţa viperelor în zona, vremea caldă şi terenul abrupt, li se mai adaugă şi  căderile de stânci în zona afectată de incendiu. Pentru a evita orice eveniment nedorit, în zonă a fost blocat accesul culegătorilor de afine .

Incendiul de la Borşa a fost lichidat

VIDEO Aproximativ 350 de hectare de pădure ard în continuare la Borşa

VIDEO 65 de hectare de pădure din apropierea Borşei, în flăcări

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai