Superstițiile în satul tradițional românesc. Ce credințe erau legate de lună

În lumea satului, vechile credințe populare erau ghidaje certe pentru viața de zi cu zi. Superstițiile erau la fel de importante că și religia, multe credințe fiind legate de fenomenele naturii sau de aștri.

Pe lângă religie, superstițiile erau cel puțin la fel de importante pentru omul din popor. Unii etnografi o numesc „cea mai veche religie”, fiind mai veche decât creștinismul. „O mare parte dintre aceste credințe se leagă direct de activitățile pe care le desfășoară curent sau periodic și asociază unele elemente cosmogonice”, explică etnograful Pamfil Bilțiu.

În cercetările lui pe care le-a făcut în satele din Maramureșul istoric a întâlnit și descifrat o mulțime de superstiții. Chiar dacă tinerii azi le iau în râs, bătrânii credeau în ele și le respectau.

 Credințe după care se ghida întreaga viață a satului

Aceste vechi credințe aveau influență în mai toate activitățile de zi cu zi ale țăranului. De la momentul în care se zugrăvea sau curăța casă, la măturat sau torsul lânii, totul era făcut după anumite reguli.

„La Vadul Izei odinioară văruitul și spoitul se făceau numai pe lună plină, pentru ca gospodarul să nu aibă greluși și gângănii în casă. Poporul credea că ivirea lunii noi este un moment prielnic de alungare și scoatere din casă a furnicilor, păduchilor, greierilor și altor insecte dăunătoare”, mai spune etnograful.

Luna era, de altfel, un factor care influența extrem de multe din activitățile țăranului. Este cunoscut faptul că, în trecut, torsul putea fi făcut la lumina focului sau al lunii, neavând nevoie de o atenție foarte mare precum cusutul sau țesutul. Însă una din supersițiile în care credeau sătenii spunea că pe firul tors al lânii putea să urce „vârcolacul” să o mănânce pe femeie și asta era ceva înspăimântător. Chiar și când se întuneca luna se spunea că e mâncată de vârcolac. „Luna este asociată principiului feminin, fertilității, creșterii vegetației, renovării naturii și primenirii timpului”, mai explică etnograful.

Fazele lunii, ghidaj în activități 

Dar fazele lunii sunt un bun ghidaj și în muncile câmpului.

„Calendarele lunare le-au precedat pe cele solare. Divinitățile lunare stimulează vegetația. De aceea, agricultorii din diferite țări reglează muncile câmpului după ciclurile lunare. Potrivit cercetărilor noastre, în satele maramureșene, oamenii seamănă când e lună plină pentru ca să aibă rod bogat”, mai arată el.

„Datina de a sădi pomi când este lună plină o întâlnim și la alte popoare, fiind atestată și la germani”, mai explică el.

Alte credințe și interdicții au origini arhaice. Spre exemplu, marți seară, femeile nu lucrau, nu făceau lucru de mână, nu spălau.

„Superstiția tabuării zilei de marți, care este amplificată și de credință în caracterul ei de zi nefastă, a generat interdicția pornirii la drum în această zi”, mai spune Pamfil Bilțiu.

Potrivit lui, această transformare în tabu a zilei de marți a generat o „divinitate nefastă, imaginată că o babă urâtă, care avea știinta metamorfozării și se strecura în casele gospodinelor, aplicându-le pedepse variabile: le sucea gura, le punea coconu' (copilul, n.red.) în cenșer, le lua puterea, le lua graiul, le făcea să toarcă fusul toată noaptea, le înșira tortul (firul tors n.red.) prin garduri, le bătea de pereți etc.”

Lunea și vinerea, zile importante 

Pe de altă parte, în zilele de luni nu se zugrăveau casele pentru a nu se îmbolnăvi animalele din bătătură. La Bârsana, în schimb, spălatul rufelor nu era permis vinerea, deoarece Sfânta Vineri pedepsește pe toți care nu-i respectă ziua.

Atributele acestei divinități sunt ambivalente, malefice și benefice, completează el.

„Credințele legate de zilele săptămânii prezintă un interes aparte pentru substratul lor mitologic de mare vechime. La Vadul Izei femeile puneau cloște când era un mort în sat, dar atunci punea langă closcă și un cui de fier, pentru ca atunci când ies puii să fie sănătoși”, mai explică el.

Alte vechi credințe arătau că nu era bine să termini o haină sau o cămasă sâmbăta, deoarece se credea că persoana care o va purta va muri.  

Măturatul casei este de-a dreptul ritualic. Nu era permis măturatul contra direcției soarelui, adică de la vest la est. Măturatul trebuia făcut întotdeauna de la răsărit la apus. Nici gunoiul nu se arunca spre răsărit. „Măturatul ritual se mai oficiază și astăzi în satele maramureșene”, mai spune etnograful.  

De la Crăciun până la Anul Nou se mătura de la ușă spre pat și nu se scotea gunoiul până la Anul Nou.

„Astfel de practici magice au ca miez credințele în valențele magice ale măturii, ea fiind un vechi simbol cultural, care instituie un spațiu culturalizat separat de cel al dezordinii”, completează el.

De altfel, la romani exista și o zeiță a curățeniei și măturatului numită Severa.