Scenă romantică terminată prost. Un bărbat a ajuns la Poliție după ce a vrut să-i facă o surpriză soției

0
Publicat:

Un bărbat din Baia Mare a ajuns la Poliție, unde a avut de dat explicații după ce a vrut să facă un gest romantic pentru soția sa, de ziua ei. El are acum dosar penal pentru nerespectarea legii privind regimul materialelor explozive.

Bărbatul a fost oprit de jandarmi FOTO Antena 3

Bărbatul a vrut doar să-i facă o surpriză soției sale, de ziua ei, așa că și-a chemat câțiva prieteni care să-l susțină și s-a poziționat în mijlocul unui sens giratoriu, aproape de zona în care locuiește. Apoi a început să proiecteze artificii, în timp ce sărbătorita îl privea încântată de la balcon.

Din păcate pentru el, jandarmii au intervenit și au oprit „spectacolul”.

La fața locului au fost identificate două baterii de artificii inscripționate, ambele din categoria F2 de articole pirotehnice. Persoana a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Baia Mare unde au fost predate și materialele pirotehnice urmând a se derula procedurile legale care se impun”, arată jandarmii.

De asemenea, ei reamintesc că potrivit legii nr.126/1995 privind regimul materialelor explozive, ,,producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materiale explozive, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale și să evite folosirea materialelor explozive pentru a nu își pune în pericol siguranța proprie sau pe a celorlalți”, a mai anunțat Jandarmeria Maramureș.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie