Mâncăruri de post din Maramureș. Rețetele strămoșilor, mult mai simple față de cele de azi

Este Postul Paștelui și majoritatea creștinilor încearcă să respecte cutumele bisericești, respectiv să postească în aceste șapte săptămâni până la Paște. Dar ce mâncăm în prezent „de post” nu seamănă cu ce mâncau bunicii și străbunicii noștri, la sat.

În prezent, preferate sunt alimentele din soia, care înlocuiește carnea, mezelurile sau lactatele sub orice formă. De altfel, dacă vine vorba de lapte, avem o mulțime de variante de lapte vegetal, numai bun pentru perioada de post. Dar în trecut, bunicii și străbunicii noștri nu aveau acces la așa ceva, alimentele lor de post erau mult mai simple. Și, cel mai sigur, mult mai sănătoase, cu toate că la acea vreme nu verifica nimeni aportul caloric.

Etnologul Corina Isabella Csiszár de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş are mai multe rețete pe care le preparau femeile la țară în trecut, în post. „Sunt câteva rețete de post, auzite de la găzdoaia Maria Rednic din Oncești”, explică ea. Cercetarea sa a fost publicată în revista Memoria Ethnologica nr. 54 -55.

Mămăliga, mâncare de bază și în restul anului

Una dintre cele mai simple și folosite rețete de post era mămăliga simplă cu ulei și ceapă, numită în Maramureș „tocană cu oloi”. Ea redă dialogul cu bătrâna care povestește, într-un limbaj pur moroșenesc, ce mâncau în trecut, în această perioadă.

„Sierbé (fierbea, n.r.) tocana şi o freca aşă frumos şi înt-o cratiţă frigé un ptic de ceapă şi o puné deoparte. Şi tăt lua cu lingura şi puné într-un blid ori înt-o tigaie bucăţî cum faci găluştele, da mai micuţă. Şi făcé multe să avem tăţi. Şi pa când termina de le pus tăte, turna oloiu cela cu ceapă pă ele. Şi puné un capac pă cratiţă şi o scutura să să amestece tătă pă ié. Şi ne puné în blide, mâncam câte 3 dintr-un blid, cu linguri de lemn”, relatează ea dialogul cu „găzdoaia” din Oncești.

De altfel, mămăliga era mâncare de bază în vechiul sat tradițional la fel și pâinea de mălai, în special în gospodăriile mai sărace.

Iar dacă mămăliga preparată la cină nu era consumată toată, a doua zi era bază pentru un alt fel de mâncare, și anume „Pogăci”.

Etnologul redă rețeta cum a auzit-o de la gospodina în vârstă. „Făcé tocană de mălai. Şi rămâné tocana. Şi lua aşă câte o bucată şi puné un pticuţ de fărină pă masă şi sucé cu sucitoriu (făcălețul, n.r.), aşa ca plăcinta rotundă. Şi o puné pă şpori. Şi făcé un pic de mujdei de ai şi le unje. Şi aşă de bune erau”, mai relatează ea.

În Maramureș, „ai” se folosește pentru „usturoi”, iar „șpori” este termenul folosit pentru „sobă”.

Plăcintă coaptă pe pănuși de porumb

„Plăcintă pă pănujă” este un alt fel de mâncare din trecut, pe care și-l mai amintește bătrâna. Ea explică cum erau selectate pănușile mai mari, care puteau fi folosite ulterior pe post de tavă pentru a coace plăcinta în cuptor.

„Să aducé mălaiu cu tăt cu pănujă (pănuși, n.r.) acasă. Şi puné câte 2-3 cară de mălai în casă. Şi sara zine (venea, n.r.) mai multă lume şi la fete zinéu şi feciorii a desfăca (desfăcau mălaiul, n.r.). Şi care era cu rudă mai mare şi cu rudă mai lată, făcé ciumou (grămezi, n.r.) din té (din ele, n.r.). Ştii cum îi ciumoú? Strângé mai multe de acolo şi le punea de-o latură. Făcé câte 20 – 30 de ciumoauă. Şi le puné sub streaşina căsî, să să usuce. Şi de acolo lua şi ne făcé aşă pupuţi (cocuți, n.r.) iarna, din fărină de mălai, pă frunză de pănujă”, relatează ea.

Pâinea de mălai, la mare căutare

Apoi continuă cu rețeta de pâine de mălai.

„Cum frământa pita de mălai, cu apă şi cu sare, punea aluat, nu să punea drojdie. Avé mama o olică mică de lut. Lua din aluat şi puné în cana ceie să dostească. Şi aceie o lăsa acolo până când făcea iară pită (se referă la maia). Făcea foc bun şi punea pâinea de mălai pă foc. Şi punea mama o frunză de cureti (varză, n.r.), punea aluat de acela pă frunza ceie, cât un pupuţ de aiesta, cum îi jemle (chiflă, n.r.) rotund. Şi după ce îi scoté din cuptor, îi ungé cu slănină deasupra, când nu era post. Şi eram mulţi prunci şi mnirosea tare bine până afară. Şi aşé aşteptam tăţi câte un pup de-acela. Şi iarna când nu era cureti, făcéu plăcintele cele pă frunză de pănujă”, mai explică bătrâna.