Harta fricii din Baia Mare. Cinci zone unde nu este bine să ajungi noaptea singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul are şi el zonele lui rău famate. De departe cea mai cunoscută zonă este Borşa, unde până acum câţiva ani infractorii dădeau mari bătăi de cap autorităţilor. De altfel, în raportul IPJ Maramureş oraşul Borşa apare ca fiind uşor peste media înregistrată la nivel de judeţ la criminalitatea stradală.

În anul 2014 infracţionalitatea stradală sesizată la nivelul judeţului Maramureş s-a cifrat la 546 fapte, ceea ce reprezintă săvârşirea, la nivelul întregului judeţ, a doar 1,7 infracţiuni stradale în 24 de ore.

Din totalul acestora, 32,6% au fost înregistrate pe timp de zi iar 67,4% pe timp de noapte. Rata criminalităţii stradale la nivelul judeţului a fost de 0,8 fapte la 1.000 locuitori, uşor peste medie situându-se oraşul Borşa, în timp ce municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei se situează la jumătatea acestei valori.

Municipiul Baia Mare are şi el zonele lui de risc. Este vorba despre zona Vasile Alecsandri, zona Luminişului - Horea, zona Meda sau Zona Ferneziu. Aici de-a lungul timpului au avut loc mai multe scandaluri, care de altfel le-au adus şi faima de zone rău famate. 

Zona centrului vechi al oraşului este o altă zonă din Baia Mare cunoscută datorită numeroaselor reglări de conturi care au loc între interlopi. Spre exemplu, pe strada Horea din Baia Mare a avut loc anul trecut una din cele 15 crime care a îngrozit Maramureşul. Crima s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 iulie, persoana decedată fiind înjunghiată de prietenul de pahar chiar în faţa nevestei sale şi a copiilor. Agresorul a şi fugit ulterior, însă a fost prins ulterior de poliţie. 

Apoi în centrul vechi al Băii Mari au loc numeroase scandaluri între interlopii din oraş, aproape toate pe fondul consumului de alcool. Toate se lasă cu poliţie, bătăi, pumni şi picioare. În Baia Mare a devenit faimoasă celebra bătaie de la mall. 

La nivel de judeţ singura zonă care iese în evidenţă este oraşul Borşa. Aici legea o fac clanurile Botezanu, Ogaru, Butanu, Cofa şi Bandris. Deşi oficialii IPJ Maramureş susţin că în ultima vremke oraşul s-a liniştit, scandalurile nu au dispărut. 

În 2009 Nicoară Mihali, zis Bandriş, o făcea din nou lată. Acesta a intrat cu maşina pe care o conducea în maşina de poliţie, înainte însă poliţiştii deschizând focul pentru a-l putea prinde pe borşean. Acesta s-a ascuns atunci în munţi o vreme, fiind mai apoi prins. Bandriş în 2008 îşi împuşca un adversar cu un pistol cu bile de cauciuc, bătea un om în Crăciuneşti pentru că a îndrăznit să lase bariera jos la trecerea de cale ferată şi multe alte infracţiuni comise de acest borşean extrem de temut în zonă.

Tot în 2008 o maşină a unor solişti de muzică populară era atacată cu topoarele. În iunie 2009 primarul de la acea vreme, Remus Şteţco, împreună cu viceprimarul Timiş Ioan, erau ameninţaţi de un localnic cu o sabie ninja, acesta fiind nemulţumit de o dispoziţie dată de cei doi. Borşa a devenit astfel un rai al micilor interlopi, intrarea în oraş fiind gratuită, dar ieşirea poate fi plătită foarte scump. Sunt numai câteva dintre scandalurile care au făcut ca oraşul Borşa să fie cunoscut peste tot în ţară ca un loc unde lumea se împuşcă când vrea şi cum vrea, fără să existe acea siguranţă. 

Citeste si: Maramureşul interlop. Clanurile de interlopi care au speriat România şi Europa

Băieţii răi din România. Cum au reuşit clanurile de interlopi să ne controleze ţara, politicienii şi chiar oamenii legii

 

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta