FOTO VIDEO Decebal Traian Remeş s-a predat autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Traian Remeş a fost condamnat la trei ani de închisoare FOTO: Arhivă

În urmă cu doar câteva minute, Decebal Traian Remeş s-a predat poliţiei. Acesta se afla în casa sa din Baia Mare de unde a şi plecat spre sediul IPJ Maramureş.

UPDATE 

Însoţit de familie, Decebal Traian remeş a ajuns din nou la IPJ Maramureş. Acesta nu a vrut să dea nicio declaraţie legată de sentinţa de astăzi, alegând să meargă liniştit în sediul IPJ Maramureş. 


Acesta nu s-a arătat foarte afectat de decizia judecătorilor, însă părea abătut în momentul în care s-a despărţit de membrii familiei. Fostul ministru al Agriculturii a revenit la sediul IPJ Maramureş în jurul orei 12.00, când deja exista mandatul de arestare emis pe numele său. 

UPDATE Mandatul de executare a pedepsei de trei ani de închisoare cu executare în cazul fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a ajuns la Inspectoratul de Poliţie Maramureş, Remeş urmând să fie dus în arest, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş, Cecilia Grozavu, a declarat că mandatul de executare a pedepsei de trei ani cu executare în cazul fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a ajuns, luni, la instituţie.

Ea a afirmat că Remeş va fi dus, în cursul acestei zile, în Centrul de Reţinere şi Arest al Poliţiei Maramureş, urmând ca apoi să se stabilească în ce penitenciar va fi încarcerat.

Fostul ministru al Agriculturii, care locuieşte la Baia Mare, a ajuns cu o maşină la Poliţia Maramureş, luni, în jurul orei 10.20. Fostul ministru a coborât din maşină la poarta Poliţiei, intrând singur în sediu pentru a se preda autorităţilor care trebuie să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei. El nu a dorit să comenteze decizia magistraţilor.

La scurt timp după aflarea sentinţei dată de completul de cinci magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decebal Traian Remeş, fostul ministru al Agriculturii s-a predat. Acesta a fost preluat de către reprezentanţii IPJ Maramureş de unde urmează să fie transferat la Penitenciar. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist