Ce trebuie să facem în cazul unei furturi puternice. Măsuri care trebuie luate în primele momente pentru a ne salva viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a evita să fim victimele unei furtuni puternice, trebuie să ne luăm câteva măsuri de protecţie. Potrivit pompierilor, cel mai important este adăpostirea în locuri adecvate.

Pompierii recomandă ca pe durata manifestării vântului puternic, populaţia să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care le asigură protecţia.

De asemenea, în situaţia în care suntem surprinşi în zone deschise, trebuie să ne îndepărtăm rapid de zona în care se manifestă fenomenele şi să identificăm un spaţiu care garantează protecţia.

În cazul în care furtuna ne prinde în autovehicul, trebuie să ne îndepărtăm pe cât este posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea, trebuie să rămânem în interiorul autovehiculului şi să purtăm centura de siguranţă.

Nu în ultimul rând, pompierii recomandă cetăţenilor să anunţe imediat autorităţile prin numărul 112, dacă au informaţii despre persoane care se află în pericol sau alte situaţii care pot afecta negativ comunităţile.

Citeşte şi

VIDEO Imagini tulburătoare cu un tânăr din Baia Mare sub influenţa drogului „zombie“. Adolescentul abia reuşeşte să traverseze, împleticit, un bulevard

Un maramureşean, la un pas de moarte din cauza ciupercilor. Cum se manifestă şi la cât timp apar semnele intoxicaţiei

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi