Foto Viață de fermier pe Valea Trotușului. „La noi, fiecare are ceva de făcut. Aceasta este soluția, nu să plecăm la muncă peste hotare“ FOTO

0
Publicat:

Într-o comună de pe Valea Trotușului din Bacău, fermierul Ștefan Cotfas împreună cu soția, cei șapte copii și trei nepoți locuiesc în aceeași curte și cresc sute de animale.

Familia fermierului Ștefan Cotfas de la Asău (Bacău) FOTO M.A.

Ștefan Cotfas, soția, cei șapte copii și trei nepoți locuiesc în aceeași curte, în comuna Asău, de pe Valea Trotușului, din județul Bacău. Este o familie de gospodari, care crește 20 de bovine, zeci de porci, peste 400 de oi și capre, un măgar, trei cai și mai multe păsări.

În Asău există mai multe ferme și stâni în care sunt crescute, potrivit evidențelor Registrului agricol, coroborat cu Registrul național al exploatațiilor, un număr de 438 bovine, 3.281 ovine, 721 caprine și 95 cabaline.

Principalele probleme cu care se confruntă fermierii sunt diminuarea suprafețelor de pășune, pe fondul împădurii spontane a golurilor alpine, dar și a vegetației, înmulțirea lupilor și a urșilor, care anual sfâșie zeci de animale, și în anumite cazuri, depopularea satelor și lipsa forței de muncă. La toate acestea se adaugă seceta prelungită din acest an și lipsa surselor de apă.

Ferma familiei Cotfas este suficientă pentru a întreține întreaga familie și pentru a genera unele profituri. În urmă cu o lună, stâna de oi care în timpul anului a stat în Munții Goșmanului, aproape de Vârful Tașbuga, a fost adusă acasă, la iernat.

„La noi, fiecare muncește, fiecare are ceva de făcut la fermă. Credem că aceasta este soluția, nu să plecăm la muncă peste hotare“, afirmă Ștefan Cotfas.

În grajdiul familiei Cotfas sunt hrănite 20 de bovine, trei cai și un măgăruș, folosit mai ales la stână, loc în care sunt ținuți mai mulți câini de talie mare, care nu o singură dată s-au luptat cu lupii.

„Anul trecut lupii le-au rupt 13 ani, în alt an vreo 30. Avem poze, au fost depuse dosarele de despăgubire, dar din păcate, sumele date sunt modice”, afirmă Claudiu Cotfas, verișorul lui Ștefan Cotfas, care este totodată și președintele Forumului Montan din județul Bacău.

Verii Cotfas de la Asău FOTO M.A.

Cum se diminuează suprafețele de pășune

Comuna Asău din Bacău este o localitate de pe valea mijlocie a Trotuşului, așezată la poalele munţilor Ciucului şi Tarcăului din Carpaţii Orientali. Comuna se întinde pe o suprafaţă de 30.745 ha, din care peste 27.000 de hectare sunt păduri (88%).

În anul 2018, comuna Asău, în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bacău, a elaborat documentul intitulat „Amenajament pastoral pentru pajiştile din Comuna Asău“, din care rezultă că la momentul anului 2018 s-au identificat, în teren, 1116,87 hectare de păşune în proprietatea comunei Asău.

În anul 2021, comuna Asău a dispus remăsurarea trupurilor de păşune, ca urmare a împăduririi acestora şi transferul unor suprafeţe în fond forestier naţional, consecinţă a neexecutării lucrărilor de curățare și îndepărtare a meterialului lemnos de pe islaz.

Conform ultimelor măsurători, comuna Asău a identificat şi a marcat 1.068,89 ha islaz din care 41,03 ha suprapuneri cu Ocolul Silvic Comăneşti, 75,60 ha litigii, 210 ha păşune împădurită trecută în fond forestier, rezultând suprafaţa de păşune disponibilă de 742,26 ha.

Din această suprafață doar 354,32 ha sunt eligibile pentru Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), diferența de 387,94 ha fiind pășune cu masă vegetală de diferite consistențe, nedeterminate încă de specialiști în silvicultură.

Fermier pe Valea Trotușului FOTO M.A.

Din perioada comunistă și până în anul 2000, pe raza comunei Asău existau, în fiecare an, între 14 și 17 stâni montane amplasate în golurile alpine.

Începând cu anul 2000 amenajamentele silvice ale Ocolului Comănești și Ciobănuș au prevăzut lucrări de împădurire a golurilor alpine, interzicând astfel accesul efectivelor de oi și organizarea stânelor montane.

În prezent, pentru a reda crescătorilor de animale terenul pentru păscutul animalelor sunt necesare lucrări de curățare și tăieri de arbori pe o suprafață de peste 700 de hectare, care în trecut erau pășune.  

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine