Sediul BCR din Bacău, scos la vânzare pentru 1,77 milioane de euro. A fost aproape să fie cumpărat de Primărie

0
Publicat:

Banca Comercială Română își vinde sediul central din Bacău, de pe strada 9 mai, pentru suma de 1.775.800 de euro. Primăria Bacău a vrut la un moment dat să cumpere clădirea, însă a preferat până la urmă fostul sediu al SIF.

BCR Bacău și-a scos la vânzare sediul central din Bacău FOTO Desteptarea.ro

În urmă cu patru ani, au existat tatonări cu Primăria Bacău pentru achiziționarea acestui imobil construit între anii 1991- 1993.

„Clădire de birouri, situată în municipiul Bacău, formată din două corpuri principale cu regim de înălțime S+P+2E, doua constructii anexe cu regim de înaltime, parter și terenul aferent, teren asupra căruia proprietarul clădirii detine un drept de concesiune și închiriere (suprafata totală teren 3323 mp din care suprafața de 2526 mp, concesionată de Primăria Municipiului Bacău iar diferența închiriată/concesionată de la diverse persoane fizice). Tranzacția de vânzare a acestei proprietăți implică și închirierea unei suprafețe către actualul proprietar.”, se arată într-un anunț pe un site de imobiliare.

Faptul că proprietatea BCR, membră a Erste Grup, este de vânzare a fost confirmat și de angajat al Cerved Property Services, care are spre vânzare mai multe proprietăți în România.

Suprafața construită a sediului central BCR este de 4.832 de metri pătrați iar prețul de vânzare al unui metru pătrat util este de 440,1 euro, ceea ce face ca prețul final pentru achiziționarea acestei proprietăți să fie de 1.775.800 euro.

Clădirea a fost dorită de Primăria Bacău

Printre cei interesași de imobilul BCR s-a numărat și Primăria Bacău, care însă a preferat în cele din urmă sediul SIF Moldova. 

În urmă cu patru ani, Banca Comercială Română a trimis o adresă către Primăria Bacău, de prezentare a imobilului central, în vederea vânzării. Consiliul Local Bacău a aprobat demararea demersurilor pentru achiziționarea imobilului, dar inițiativa a eșuat.

„Acest imobil, pe lângă faptul că se află într-o zonă accesibilă pentru toţi cetăţenii care vor frecventa instituţia, existând stație de autobuz, stație de taxi si locuri de parcare, dispune şi de un spaţiu generos, care prezintă siguranţă în exploatare şi care poate fi adaptat la necesităţile functionale ale unui sediu modern”, se arăta în expunerea de motive a proiectului de hotărâre din data de 23 august 2019.

Recent, Consiliul Local Bacău a aprobat închirierea cu 60.000 de euro pe lună a sediului fostei SIF Moldova, actuală Evergent Investments, în care va funcționa Primăria Bacău și instituțiile subordonate. Cu alte cuvinte, costul sediului BCR din Bacău este cât doi ani și cinci luni de chirie. Primăria Bacău va avea drept de preemțiune, după efectuarea unor modificări/ compartimentări, la cumpărarea imobilului, numit în Bacău „Clădirea albastră”.

Primăria va plăti o chirie generoasă pentru sediul Evergent Investments FOTO Mircea Albu
Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”