FOTO VIDEO „Documentele Reeducării“, din arhiva CNSAS, prezentate de istoricul Mircea Stănescu în Bacău. Mărturii ale torturii din închisorile comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricul Mircea Stănescu şi-a lansat astăzi cartea „Documentele Reeducării“ la Pensiunea Studio din Bacău, la iniţiativa Asociaţiei Culturale „Cealaltă Românie“, în prezenţa unor profesori de istorie, dar şi a membrilor filialei locale a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Prima ediţie a cărţii a apărut în Bacău, la Editura Vicovia, la sfârşitul anului trecut.

Culegerea de documente „Documentele Reeducării“ (volumul 1), îngrijită de istoricul Mircea Stănescu, a fost astăzi lansată oficial în Bacău. Rod al preocupărilor ştiinţifice ale autorului, din ultimii 20 de ani, cartea vine cu mărturii şi documente esenţiale pentru înţelegerea fenomenului reeducării prin tortură în regimul totalitar comunist. Mircea Stănescu a conferenţiat pe tema cărţii, a documentelor aflate în număr foarte mare în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii  (CNSAS) dar şi a necesităţii ca în programa şcolară să fie introdusă, cu predilecţie şi perioada anilor 50. 

Cunoaşterea resorturilor care au produs schimbarea radicală a societăţii româneşti tradiţionale, în cea de tip comunist-socialistă,  le poate oferi elevilor şi studenţilor un bun prilej de a înţelege valorile democraţiei dar şi istoria contemporană. Au luat cuvîntul şi câţiva deţinuţi politici, care au menţionat faptul că până în prezent statul român nu le-a acordat atenţia cuvenită şi reparaţiile necesare. Mihai Păvăluţă şi Viorel Căpitanu şi-au rememorat perioada grea a închisorii. „Ni se spunea că socialismul va înflori şi chiar noi, deţinuţii, vom deveni activişti ai ideilor comuniste“, a spus Mihai Păvăluţă.


Peste 600 de mii persoane (intelectuali, politicieni, preoţi) au fost închise în perioada 1948-1960 în închisori. Bătăile repetate, înjosirea şi încălcarea oricărui drept au fost aplicate atât discreţionar, de personalul  din detenţie, cât şi ca program de reeducare, împrumutat din Uniunea Sovietică, de la „pedagogul“  Anton Semionovici  Makarenko. Reeducarea din România, de tip „Piteşti“, înseamna obţinerea omului nou sau chiar exterminarea acestuia, atunci când aceasta eşua. „Caracteristica reeducării de tip Piteşti (aplicată cu succes de studentul deţinut Eugen Ţurcanu) consta în faptul că deţinuţii erau bătuţi până la căderea în inconştienţă, pentru schimbarea convingerilor şi pentru obţinerea de informaţii“, a afirmat Mircea Stănescu.  Fostele elite ale ţării au cunoscut felurite umilinţe, unele din ele care i-au adus în pragul bolilor mentale şi a morţii. „Erau puşi, ore întregi, să frece pardoseala, să se târască pe jos, să mănânce într-un timp record fără a se folosi de mâini, să-şi consume fecalele şi urina iar la final, ca metoda de lămurire  să se bată între ei“, afirmă Mircea Stănescu, în studiul introductiv al Documentelor Reeducării“. 

Editorul Viorel Cucu s-a referit la acurateţea materialului prezentat de Mircea Stănescu, dar şi de intenţia acestuia de a continua studiul sistemului represiv comunist din detenţie. „Autorul a respectat stilul şi chiar greşelile gramaticale din documentele CNSAS, care ilustrează inclusiv gradul scăzut de educaţie al organelor de represiune din inchisori“, a spus Viorel Cucu. 

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil