FOTO Cum arată Insula de Agrement din Bacău acum. Întârziere de trei luni la execuţia lucrărilor după ce proiectul a fost modificat radical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modernizarea Insulei de Agrement din Bacău bate pasul pe loc FOTO Mircea Merticariu

Proiectul de modernizare a Insulei de Agrement din Bacău a fost modificat în totalitate. Cele 25 de imobile au fost reproiectate, afirmă constructorii, care au solicitat o prelungire a termenului final al lucrărilor. Dacă Insula nu va fi gata până pe 30 iunie, se vor pierde peste 14,5 milioane de lei, de la Uniunea Europeană.

Modernizarea Insulei de Agrement din Bacăua  fost adjudecată la începutul acestui an de consorţiul de firme Conbac, SSAB, Moldocor şi Casa Design. Valoarea lucrărilor este estimată la 32 de milioane de lei, din care aproximativ 14,5 sunt din fonduri europene. Trei milioane de lei sunt considerate sume neeligibile în proiect.

Pe Insula de Agrement, aflată în estul municipiului Bacău, pe acumularea de apă a râului Bistriţa, urmează să fie construite 25 de clădiri. În momentul de faţă, potrivit surselor din rândul constructorilor, toate imobilele au fost reproiectate. Astfel, întârzierea la lucrări a ajuns să fie de peste trei luni.

În paralel se realizează şi decolmatarea lacului de acumulare din jurul Insulei. Ministerul Mediului a alocat iniţial un milion de lei, după care lucrările s-au oprit. Recent s-au mai alocat trei milioane, pentru finalizarea acestei lucrări. Cele două proiecte, modernizarea Insulei şi decolmatarea lacului, trebuie sincronizate.

Finanţarea europeană a proiectului se închide pe 5 noiembrie. Zilele acestea au fost contractate şi aduse o parte din piesele de mobilier care vor fi montate în noul parc de agrement. Este vorba de bănci, un perete de escaladă, tobogane, mobilier pentru aqua park, ş.a. Până acum au fost finalizate doar lucrările ce ţin de fundaţii, unele structuri metalice, au fost turnate piscinele şi realizate câteva alei pentru pietoni.

Deoarece în luna februarie ar expira termenul de finalizare a proiectului, constructorii, în acord cu Primăria Bacău au decis să solicite Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est prelungirea termenului până la 30 iunie. Dacă lucrările nu vor fi terminate până atunci şi recepţionate, se va pierde întreaga finanţare europeană. Managerul de proiect Ciprian Piştea a refuzat să ofere un punct de vedere iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Ionuţ Tomescu, a anunţat că este în concediu până la finalul lunii.

Mai mult, firmelor constructoare li s-a pus interdicţie să ofere orice fel de informaţii către mass-media, iar intrarea pe Insula a fost restricţionată.

Dacă proiectul modernizării Insulei de Agrement  va fi finalizat, Bacăul va avea cel mai mare parc de distracţii din Moldova, care se va întinde pe 8,7 hectare. Turiştii vor avea aici o plajă, aqua land, seră, ceainărie, teatru de vară, bibliotecă, grătare şi terenuri de sport.

Mai multe pentru tine:
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Elev răpit de pe stradă, imobilizat pe bancheta din spate a unei mașini și amenințat. Totul a pornit de la o fată
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de răposata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Zodia binecuvântată de Paște. Este protejată de Dumnezeu și va trăi un adevărat miracol în zi de sărbătoare
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Florin Arteni şi Florin Lehaci, argint pentru România în proba de dublu rame masculin, la Europenele de Canotaj de la Szeged
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Partidele din Bihor sunt încă indecise. Doar PNL şi-a depus listele, Ilie Bolojan cere votul pentru un nou mandat
Firea și-a depus candidatura la PMB însoțită de Ciolacu. Ce mesaj a avut pe tricou și ce i-a transmis lui Piedone
Peste nouă din zece breşe de securitate, detectate în 2023, au fost motivate financiar
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă