Fost director de spital, declarat incompatibil de ANI. Ce altă funcție a exercitat în paralel

0
Publicat:

Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe medicul Raluca Ioana Dinu, care este în prezent consilier local din partea PSD în cadrul forului deliberativ local din Bacău.

Raluca Ioana Dinu FOTO facebook/pagina personală

Inspectorii de integritate au constatat că medicul din Bacău a fost în incompatibilitate mai bine de trei ani. Decizia Agenției Naționale de Integritate poate fi contestată în instanță.

„Raluca Ioana Dinu, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Bacău și fost director medical – membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 februarie 2017 – 26 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de Director medical – membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Bacău și funcția de membru în organul de conducere al unui partid politic, încălcând astfel prevederile articolul 181, alineatul (9) și articolul 178, alineatul (1), litera f) din Legea nr. 95/2006”, au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.

Raluca Ioana Dinu ocupă în prezent funcția de consilier local în cadrul Consiliului local Bacău și este medic la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, mai arată ANI.

Potrivit legii, persoana  față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie