Un bărbat şi-a amputat piciorul la arat. Ambulanța l-a preluat cu tot cu piesa de la utilajul cu care lucra

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 73 de ani, din localitatea Şipote-Arad şi-a amputat piciorul cu un motocultor pentru arat, potrivit Agerpres. Bărbatul a strigat în zadar după ajutor timp de o oră.

SMURD. FOTO Arhivă SMURD

În cele din urmă, bărbatul fost adus în stare gravă la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iaşi, cu tot cu piesa de la utilaj.

Pacientul, în vârstă de 73 de ani, a suferit o fractură deschisă cu amputaţie completă a gambei drepte. A stat singur în câmp aproximativ o oră până l-a auzit cineva. A fost preluat cu tot cu piesa de la motocoasă, neputând îndepărta ţesutul muscular din piesa ce se mai ţinea de membrul inferior. Pacientul este stabil, conştient, cooperant”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu

Amintim că, un accident feroviar care s-a produs, anul trecut, pe raza localităţii Bursuceni din judeţul Suceava a lăsat fără picior un adolescent de 17 ani. Băiatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, însă echipajul medical a refuzat să ia şi piciorul amputat, aşa că poliţiştii au fost nevoiţi să îl aducă la spital într-o sacoşă. Oamenii legii s-au gândit că poate se va încerca reconstrucţia membrului.

În urmă cu câțiva ani, un botoşănean şi-a amputat singur piciorul, în urma unor vedenii. Bărbatul şi-a pus piciorul în pungă şi abia după ce nu a mai suportat durerile a chemat ambulanţa. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!