TIR-uri cu migranți, oprite la Nădlac. Pasagerii clandestini erau ascunși în spatele unui perete dublu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane din Etiopia, India, Pakistan și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunse în două TIR-uri, au fost prinse la Vama Nădlac II de la Arad.

Migranții erau din mai multe țări FOTO Poliția de Frontieră

Totul s-a petrecut în acest wekeend, când la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (Arad) s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean bielorus și un bulgar, conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Polonia și Bulgaria. Unul dintre șoferi transporta produse sanitare pe ruta Bulgaria – Marea Britanie, iar celălalt se deplasa fără încărcătură.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele destinate transportului de marfă, respectiv într-un loc special amenajat în partea din față a semiremorcii (perete dublu), 24 de cetăţeni străini, numai în unul dintre autovehicule fiind descoperite 18 persoane”, a declarat a declarat comisar-şef de poliţie, Laura Beatrice Bondar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, India, Pakistan, și Turcia ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera pentru a ajunge în state din vestul Europei.

„Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a  mai declarat Laura Beatrice Bondar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Alți patru din Sri Lanka

De asemenea, in data de 21 martie 2024, în jurul orei 6.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi pe bancheta din spate și în portbagajul autoturismului, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, intrați legal în România în baza documentelor personale.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată