Puşulicu, veteran de război a apărut în librării. Este vorba despre un roman psihologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea Puşulicu, veteran de război, care se bazează pe amintirile lui Flore Zdrendea se poate cumpăra din Cărtureşti Arad şi Esotera Timişoara.

Cartea este scrisă de către Marian Octavian Leucuţa, un tânăr român de 25 de ani care locuieşte în Glasgow. Volumul este bazat pe istorisirile unchiului său, Flore Zdrendea, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial care a trecut în nefiinţă în 2015. Preţul unei cărţi este de 25 de lei.

Veteranul Flore Zdrendea (1919-2015) a locuit în satul Cintei, judeţul Arad. Bătrânul i-a spus nepotului o poveste de viaţă impresionantă. A lucrat ca slugă, zilier toată copilaria şi adolescenţa. Apoi a ajuns pe front, în război. Nepotul a ascultat toate poveştile, pe care unchiul său i le-a istorisit pe îndelete cât timp a fost în viaţă.

L-a înregistrat, iar mai apoi s-a gândit să scoată o carte. Marian Octavian Leucuţa spune că unchiul lui l-a inspirat să treacă peste grutăţi şi vrea să transmită şi altora acest lucru. Este vorba despre un roman psihologic.

Vă mai recomandăm: Tânărul român din Glasgow care a scris un roman psihologic inspirat de păţaniile din război povestite de unchiul veteran

Impozitul pentru veterani: cum a ajuns Dragnea să-l acuze pe Cioloş de prostiile lui Ponta

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete