Copil de doi ani, înecat într-o fosă septică. Părinții l-au scos din bazin, dar resuscitarea a eșuat

0
Publicat:

S-a întâmplat o tragedie fără margini într-o familie din județul Arad, al cărui copil de doi ani a murit căzând într-o fosă septică. Micuțul mai avea un frate în vârstă de 4 ani.

Copilul a căzut într-o fosă septică FOTO arhivă Adevărul

Este vorba despre o familie din localitatea Vasile Goldiș, comuna Beliu.

Astăzi (miercuri, 20 martie 2024 - n.r.), în jurul orei 13.30, prin apel la numărul unic de urgență 112, am fost anunțați despre faptul că un minor în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un bazin de colectare a apei, aflat în curtea unei gospodării din localitatea Vasile Goldiș. De îndată, pentru misiune a fost alocat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Ineu, ulterior fiind solicitat și echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

La sosirea echipajului SAJ, minorul era în stare de inconștiență, fiind extras din bazin de către părinți. Au fost începute manevrele de resuscitare, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajele medicale prezente, minorul a fost declarat decedat de către medicul echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Tatăl băiețelului mort este un fost angajat al Primăriei Beliu, iar acasă mai are un copil în vârstă de 4 ani.

Alte cazuri 

A fost de ajuns o clipă de neatenție, când copilul a fugit de lângă adulți și a căzut în bazinul de colectare. Nu este primul caz când un copil așa de mic scapă din vederea familiei. Cazul de la Botoșani l-a avut protagonist tot pe un copil de doi ani, care era supravegheat de bunica lui. Din fericire micuțul dispărut a fost găsit teafăr în pădure. 

Un alt caz s-a petrecut în urmă cu mulți ani, când un copil de doar un an şi jumătate din comuna bistriţeană Rodna şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut într-o fosă septică şi a murit înecat, fiind lăsat nesupravegheat de mama sa. Peste 100 de jandarmi, pompieri, poliţişti şi voluntari l-au căutat pe copil mai bine de cinci ore, trupul său fiind găsit în cele din urmă într-o fosă septică veche de câteva decenii.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco