Ce înseamnă să fii femeie-comisar de poliție. Ramona Șerban lucrează de 25 de ani doar printre bărbați FOTO

0
Publicat:

Arădeanca Ramona Șerban lucrează de 23 de ani doar printre bărbați. Vorbim aici despre o categorie aparte și anume despre deținuți. A ales acest loc de muncă după ce terminând facultatea de Drept nu a găsit altceva. Acum după 23 de ani de carieră, dintre care 20 de șefă, Ramona Șerban (48 de ani) a fost premiată în cadrul Galei Excelenței Feminine din România pentru „Perseverența în aplicarea legislației execuțional-penale în sistemul penitenciar”.

Ramona Șerban a fost premiată FOTO Ramona Șerban

Lucrez de la 25 de ani. Este primul și unicul loc de muncă. Acum 23 de ani erau mai puține posibilități de angajare, terminasem o facultate: dreptul. Au fost câțiva ani în care nu am avut un loc de muncă, însă am găsit oportunitatea aici. Am fost la evidență prima dată (doi ani jumate) apoi  am dat examen și am promovat în corpul ofițerilor. Nu m-am văzut lucrând în sistemul de reeducare, mi-a plăcut la pază și așa am ajuns șefă de secție, acum 20 de ani. Am lucrat exclusiv cu bărbați, nu am fost niciodată pe secția de femei. A fost greu, dar există un respect din partea bărbaților, probabil nu cred că l-am impus, ci l-am câștigat și nu mi-a fost atât de greu cât s-ar părea dinafară. Am avut respect din partea lor, atât a colegilor, cât și a deținuților”, a declarat pentru Adevărul, Ramona Șerban.

Premierea, un moment măreț 

În ceea ce privește premiul, aceasta spune că a fost cel mai măreț moment din viața ei.

„Premiul m-a surprins, nu s-a întâmplat niciodată în sistemul nostru ca cineva să fie premiat. Nu mi-aș fi imaginat asta. Eu am făcut munca din plăcere, îmi place să lucrez cu oamenii, chiar dacă fac parte dintr-o altă categorie. Premiul m-a surprins, nu m-aș fi așteptat niciodată, a fost un moment măreț, înălțător și unic și este o apreciere din partea șefilor mei pentru întreaga mea activitate și pentru tot eforul meu depus de-a lungul carierei. Mulțumesc domnului director general pentru încrederea acordată și pentru apreciere și conducerii Penitenciarului Arad pentru sprijin și susținere și colegilor mei fără de care nu aș fi reușit”, mai adaugă comisarul Ramona Șerban.

dr. Dan Halchin alături de comisarul Ramona Șerban FOTO Ramona Șerban

Directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisar șef de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, a transmis și el un mesaj:  

20 de ani neîntrerupt de serviciu pe Secție cu 2 sau 3 paliere. 100-200 de deținuți/palier – Regim Închis și Maximă Siguranță. Colega noastră, comisar șef de poliție penitenciară Ramona Șerban a fost evidențiată cu premiul «Perseverența în aplicarea legislației execuțional-penale în sistemul penitenciar» în cadrul Galei Excelenței Feminine din România. Au mai fost premiate femei deosebite din guvern, parlament, armată, sectorul privat. Un juriu format din personalități marcante din Administrația Prezidențială, Statul Major al Apărării, Parlamentul României și alte instituții importante, au remarcat contribuția de peste 23 de ani în sistem, din care 20 de ani «în prima linie». Tot respectul. Să faci ceea ce îți place este pentru amatori. Să îți placă ceea ce faci este pentru profesioniști”.

Ramona Șerban este foarte apreciată și de către colegii din Arad, ea fiind o angajată activă în continuare.

Ne bucurăm pentru colega noastră, comisar șef de poliție penitenciară Ramona Șerban, care de 23 de ani este în slujba sistemului penitenciar, iar de 20 de ani îndeplinește atribuții ca șef de secție. În toți acești ani a avut în responsabilitate doar secții de bărbați, de la minori la adulți, uneori periculoși, însă cu mult profesionalism si dăruire a reușit să gestioneze toate situațiile si provocările întâlnite de a lungul timpului iar premiul primit încununează o carieră pentru o femeie puternică si dedicata meseriei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort