Aproape 60 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran, ascunși înTIR-uri la frontiera de Vest. Unii erau printre fructe VIDEO

0
Publicat:

Poliţiştii de frontieră arădeni de la Nădlac și Nădlac ll au depistat, în total, 58 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Migranții erau ascunți printre marfă FOTO Poliția de Frontieră

Aceștia eru ascunşi în două TIR-uri.

În această dimineață (n.r. duminică 10 decembrie) la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier pentru o societate comercială din Danemarca. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, 43 de cetăţeni străini”, a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Iran, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.

Voiau să ajungă în vestul Europei 

Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au efectuat controlul, la ieșirea din țară, asupra unui automarfar condus de un cetățean turc ce transporta fructe pe ruta Turcia – Austria.

În urma controlului, au fost descoperiți, în compartimentul destinat transportului de marfă, 15 cetățeni străini.

„La verificări, colegii noștri au stabilit ca persoanele sunt cetățeni din Siria care doreau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei. În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun”, a mai declarat purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești