Cine a fost, de fapt, Domniţa Ralu, întemeietoarea primului teatru din Bucureşti - „o persoană cu aspiraţii artistice şi cu gust al frumosului“

Domniţa Ralu Caragea, mezina domnitorului fanariot Caragea, a rămas în istorie drept întemeietoarea primului teatru din Bucureşti. Cea care a adus pentru prima dată în Capitală o trupă de actori greci a fost nevoită să plece pentru totdeauna din Ţara Românească după fuga tatălui său.

De numele domniţei Ralu Caragea se leagă apariţia primului teatru din Ţara Românescă în urmă cu două secole. „O persoană cu inspiraţii artistice, natură aleasă, posedând gustul frumosului în cel mai mare grad, admiratoare a muzicei lui Mozart şi a lui Beethoven, hrănită cu scrierile lui Schiller şi Goethe”, scrie Ion Ghica despre cea care a înfiinţat primul teatru din Capitală.

Fiica cea mai mică a domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea nu s-a născut pe pământ românesc. Ralú Karatzis, după numele primit la naştere, s-a născut la Constantinopol. Mama sa era Elena Scanevi, fiica unui bancher din Constatinopol. Când Ioan Gheorghe Caragea a fost învestit în 1812 ca domn fanariot al Ţării Româneşti, copila de numai 13 ani a ajuns şi ea la Bucureşti. A avut parte de  o educaţie aleasă. Cunoştea deja limbile franceză, greacă, germană şi turcă şi odată ajunsă la Bucureşti a învăţat şi română. Aşa cum o evocă istoricul C. Gane în ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, Ralu Caragea avea o mare pasiune: teatrul. 

„Cât despre teatru, acesta nu era pentru Rallou un mijloc de-a petrece; teatrul era pentru ea un fel de-a răsplăti cultura, de-a înălţa sufletele celor care trăiau prea lipiţi de glie, o înviere a vechii glorii elene, într-un cuvânt aproape o vocaţiune, un apostolat”, scrie istoricul C. Gane.

Palatul în care locuia cu familia s-a transformat într-un mic teatru unde lumea bună şi iubitoare de cultură se aduna pentru a asista la piese de teatru sau recitări de poezii. Cu decoruri din pânză croită şi cu hârtie poleită, domniţa a organizat, în 1816,  o primă reprezentaţie teatrală în limba greacă, chiar în apartamentele sale unde s-a jucat în limba greacă piesa.

La îndemnul tinerei Ralu, domnitorul fanariot Caragea a reorganizat Academia Domnească. Tot la insistenţele tinerei, în Ţara Românescă au fost aduşi actori greci care puneau în scenă piese de teatru, într-o sală improvizată la curte. Domniţa Ralu a întemeiat astfel prima trupă de teatru profesionist în greacă  din România.

Prima sală de spectacole permanentă din Bucureşti

Din pasiunea domniţei Ralu a luat naştere primul teatru din Bucureşti. Ralu a  amenajat pe cheltuiala statului teatrul de la Cişmeaua Roşie. „S-a zidit la Cişmeaua Roşie un teatru în toată forma, cu parter, cu stale, cu scenă şi cu mai multe rânduri de loje, şi a trimes pe Aristia la Paris ca să studieze pe vestitul Talma”, scrie Ion Ghica despre pasiunea domniţei. 

În 1818, la teatrul domniţei Ralu, trupa de actori din Viena punea în scenă ”Hoţii” de Friedrich von Schiller şi ”Italianca în Alger” de Gioacchino Rossini. Când nu era teatru, în sala amenajată de domniţă se ţineau baluri. Domniţa găzduia la Cişmeaua Roşie petreceri dansante unde se aduna lumea bună a capitalei. „Domniţa Ralú clădi la Cişmeaua Roşie o sală de bal, în care se adunau boierii şi cucoanele de petreceau nopţile cele lungi ale iernii”, evocă Nicolae Filimon.

Fuga din ţară

Ioan Gheorghe Caragea a condus ca fanariot Ţara Românească vreme de şase ani, deşi se spune că ar fi plătit doar pentru trei. A fugit din calea creditorilor otomani pe 29 septembrie 1818 ca să scape de mazilire şi ucidere. Cu ajutorul arnăuţilor s-a refugiat în Transilvania, la Braşov şi a apoi a luat calea exilului, împreună cu întreaga familie.
 

Aşa a plecat tânăra domniţă Ralu pentru totdeauna din ţara în care adusese teatru. Până în 1828, familia lui Caragea a trăit în Italia şi apoi s-a stabilit la Atena. Ralu Caragea a fost căsătorit cu un grec pe nume Georgios Argyropoulos şi a avut doi copii. La Atena a rămas până la moarte.

Teatrul de la Cişmeaua Roşie a mai  funcţionat până în 1820. A fost distrus de un incendiu în anul 1825. Activitatea teatrală din Bucureşti a fost reluată abia peste opt an, în 1833, când Ion Cîmpineanu şi Ion Heliade Rădulescu au înfiinţat Societatea Filarmonică.