Avuţia lui Liviu Dragnea, de la debutul în politică până în prezent. Cum i „s-a evaporat“ din declaraţia de avere conacul ridicat pe patru locuri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor FOTO Adevărul

Potrivit declaraţiei oficiale de avere, Liviu Dragnea mai deţine în prezent doar un apartament în oraşul de baştină, Turnu Măgurele, două maşini, câteva spaţii comerciale în Teleorman şi un teren.

La începuturile ascensiunii sale politice, în anul 2000, Liviu Dragnea locuia la malul Dunării, în municipiul Turnu Măgurele, într-un apartament cu trei camere.

Primele declaraţii de avere ale lui Dragnea, completate în calitate de prefect al judeţului Teleorman, menţionau la capitolul imobile apartamentul de familie din Turnu Măgurele, iar la capitolul autoturisme, o maşină ARO, primită cadou de la socrul său, Petrache Prodana.

La scurt timp după ce a ajuns consilier local la Turnu Măgurele şi, pentru scurt timp, prefect al judeţului Teleorman, Dragnea a câştigat, în anul 2000, pentru prima dată, fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Instalarea în funcţia de la şef al instituţiei, care avea sediul în Alexandria, a atras după sine şi mutarea preşedintelui în reşedinţa de judeţ.

A primit un apartament de serviciu, la etajul I al unui bloc construit prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pe strada Ion Creangă din Alexandria. Locuinţei de serviciu i s-a adăugat ulterior, în declaraţia de avere oficială, încă un apartament situat pe acelaşi palier al blocului. Vreme de aproape 10 ani, Dragnea a locuit în cele două apartamente de serviciu unite, din blocul ANL.

Casă în construcţie timp de 13 ani

În 2002, Liviu Dragnea a început să facă primele demersuri pentru ridicarea conacului din Alexandria. În plus, tot pe strada Ion Creangă din Alexandria, unde avea locuinţa de serviciu, Dragnea a cumpărat în 2002 un prim loc de casă. În 2004 a câştigat al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Demersurile legate de amenajarea conacului au continuat şi, în următorii ani, Dragnea a cumpărat, pe rând, alte trei locuri de casă. Cu cele patru locuri de casă , Dragnea ajunsese să deţină în Alexandria, pe strada Ion Creangă, peste 7.000 de metri pătraţi. Conacul a apărut în declaraţia de avere în 2008, la capitolul ”Clădiri”, cu menţinea ” în construcţie”. 

Potrivit declaraţiei de avere a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, venitul anual de bugetar al lui Dragnea era în 2008 de 54.654 de lei.

Pe 23 martie 2011, Liviu Dragnea i-a donat fiului său 2.859 de metri pătraţi, clădire plus construcţie, astfel că în declaraţia sa de avere din 2012, la terenul din strada Ion Creangă mai apar doar 4.036 de metri pătraţi. Suprafaţa conacului construit pe cele patru locuri de casă n-a apărut în nicio declaraţie de avere depusă de Dragnea, nici pe vremea când păstorea Consiliul Judeţean Teleorman, nici în calitate de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Şiretlicul găsit de Dragnea pentru a evita declararea suprafaţei casei a fost menţiunea ”în construcţie”. Conacul situat pe strada Ion Creangă a fost ferit de ochii trecătorilor printr-un gard solid şi printr-o plasă de protecţie. Dragnea a construit acolo o pisicină, un teren de tenis şi un solar pentru legume.


Conacul lui Liviu Dragnea din Alexandria, văzut de după gardul înalt
 

În declaraţia de avere depusă de Dragnea din postura de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, casa de pe strada Ion Creangă din Alexandria apărea, în continuare, „în construcţie“. În 2012, Dragnea mai deţinea un teren intravilan în Buşteni, de 1.300 de metri pătraţi, dobândit în perioda în care a fost preşedinte al CJ Teleorman.

Domeniul lui Dragnea a fost ales ca loc de filmare pentru videoclipul interpretului Alex Maţaev, iubitul fiicei fostului vicepremier. 

A cedat palatul din Alexandria după divorţ

Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 7 mai 2016 la Camerei Deputaţilor, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a pierdut, în urma divorţului din 2015, terenul intravilan din Buşteni, conacul din Alexandria şi două autoturisme. 
 

Prin hotărârea de partaj din data de 28 iunie 2015, Liviu Dragea a cedat conacul de pe Ion Creangă, imobil aflat în construcţie de 13 ani, care se întinde pe patru locuri de casă. Conacul i-a rămas fostei doamne Dragnea, care a revenit la numele de fată, Bombonica Prodana.

Oficial, după partaj, Dragnea a rămas cu un apartament în Turnu Măgurele, de 80 de metri pătraţi, cumpărat în 1997, şi cu spaţiile comerciale din Turnu Măgurele, a căror suprafaţă este de 1.527 de metri pătraţi. Dragnea a mai păstrat, după divorţ, un singur teren intravilan la Turnu Măgurele, în suprafaţă de 2.913 de metri pătraţi. Liderul PSD avea în 2016 doar un autoturism Skoda Superb, an de fabricaţie 2006. În 2015, în declaraţia sa de avere mai figurau un Land Rover şi o Dacia Logan, maşini care au dispărut din averea sa, fiind pierdute la partaj.

Singurele proprietăţi deţinute în prezent sunt la Turnu Măgurele

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, completate în ianuarie 2017, Liviu Dragnea este mai sărac decât pe vremea când patrona Consiliul Judeţean Teleorman, cel puţin la capitolul case. A rămas cu o singură locuinţă, apartamentul din Turnu Măgurele, cu o suprafaţă de 80,07 de metri pătraţi. Tot la Turnu Măgurele, oraşul de baştină, Dragnea mai deţine un teren intravilan în suprafaţă de 2913,35 de metri pătraţi, care i-a revenit în urma actului de partaj din 28 iunie 2015. În acelaşi oraş, Dragnea mai deţine un spaţiile comerciale a căror suprafaţă este de 1.527 de metri pătraţi.
 

La capitolul autoturisme, Dragnea mai deţine în prezent o maşină Skoda Superb din 2006 şi un BMW X5, dobândit în 2009, prin contract de donaţie de la cumnată şi nepoţi, în urma decesului fratelui său, Viorel Dragnea.

Dragnea are două conturi deschise la BRD GSG, unul în dolari, cu un sold de 16.84, şi unul în lei, cu un sold de 15.779 lei. La capitolul plasamente, investiţii, în declaraţia liderului social democrat apar creanţe conform actului de partaj la SC Hotel Turris Turnu Măgurele în valoare de 80.710 euro şi respectiv 460.110 lei.

Din diurna de deputat şi salariul de ministru, veniturile oficiale ale lui Liviu Dragnea au însumat 68.961 de lei în 2016. Venitul i-a fost completat, anul trecut, cu banii proveniţi din închirieri. Suma totală încasată de Dragnea din închirieri se ridică la 280.000 de lei, suma fiind explicată în declaraţia de avere astfel: ”chirie 2015, chirie 2016, plus avans”.