Trei şcoli din Alba cu peste 500 de elevi închise din cauza gerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei şcoli din Alba cu peste 500 de elevi nu au fost deschise, luni, 5 ianuarie, odată cu reînceperea cursurilor din cauza unor defecţiuni la instalaţia de încălzire a clădirilor, cauzate de temperaturile foarte joase. Este vorba despre şcolile cu clasele I-VIII din localităţile Râmeţ, Săsciori şi Daia Română.

Inspectorul general şcolar adjunct Marcela Dărămuş a declarat pentru alba24.ro că în cele trei cazuri conducerea şcolilor a solicitat o „perioadă de graţie” pentru remedierea unor defecţiuni la centralele de încălzire, după ce conductele de apă de la aceste dispozitive au îngheţat, din cauza gerului.

La şcoala de la Daia Română, unde învaţă 249 de copii, situaţia a fost remediată luni, iar de marţi activitatea a fost reluată. Şcolile din Săsciori (cu 271 de elevi) şi Râmeţ (14 elevi) nu au fost deschise nici marţi, urmând să comunice până la ora 13.00 dacă elevii se pot întoarce la cursuri de miercuri.

Cursurile au reînceput oficial luni, 5 ianuarie, după vacanţa de sărbători, conform structurii anului şcolar 2014-2015. Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, începe pe 31 ianuarie şi va avea o durată de o săptămână.

Români cu care ne mândrim. Şeful de gară din Alba Iulia care a oferit ceai cald şi gustări călătorilor ce aşteptau un tren întârziat

Nea Tibi, omul care a trecut de comunişti şi de baroni. „Băiatul judeţului” Alba s-a angajat la Consiliul Judeţean acum 50 de ani, odată cu înfiinţarea instituţiei

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”