Scandal între muncitori străini. Un cetățean din Sri Lanka a agresat cu cuțitul un conațional și un nepalez

0
Publicat:

Un muncitor din Sri Lanka a fost reținut de polițiști din Alba, după ce a provocat un scandal. Acesta i-a agresat pe alți doi muncitori străini, un conațional și un nepalez.

Muncitori străini în construcții FOTO Adevărul

Bărbatul și-a atacat colegii de muncă cu un cuțit, iar în urma atacului cei doi bărbați au ajuns la spital. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 februarie 2024, în jurul orei 22.00, polițiștii din Zlatna au intervenit în incinta unei societăți comerciale din localitatea Pătrângeni, unde a fost semnalat faptul că un bărbat de 33 de ani, din Sri Lanka se manifestă agresiv.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu alți doi bărbați, i-ar fi agresat pe aceștia și le-ar fi provocat leziuni corporale cu un obiect ascuțit, ulterior fiind transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.

Pe numele bărbatului de 33 de ani, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Alba.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Potrivit Codului penal,  lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție