O cască a salvat milioane de vieţi în Primul Război Mondial
0O simplă cască a salvat milioane de vieţi în Primul Război Mondial. Denumită după cel care a inventat-o, Casca Adrian a fost produsă în peste 20 de milioane de exemplare şi a ajuns în dotarea armatelor din mai multe ţări, printre care şi România. Un exemplar este şi în expozţia Muzeului Unirii din Alba Iulia.
La începutul Marelui Război, soldaţii purtau doar chipie, din material textil, care nu protejau în niciun fel împotriva schijelor şi gloanţelor. În perioada 1914-1915, medicii militari francezi au raportat că, din totalul rănirilor de pe front, 90% proveneau din acţiuni indirecte (gloanţe, schije, obiecte antrenate de explozii), dintre care 77% erau în zona capului. În cazul deceselor, frecvenţa rănilor mortale la cap era de 88%.
Soldaţii au încercat să se protejeze cât mai bine, folosind chiar şi boluri de supă puse sub chipiu. La sfârşitul lui 1914 s-a introdus o protecţie metalică pentru soldaţi imitând celebrele gamele. Au fost astfel produse şi distribuite peste 700.000 de Cerveliere, dar care erau ineficiente şi inconfortabile, aşa că s-au căutat alte soluţii rapide şi eficiente.
La ordinul generalului Joffre, soluţia a fost găsită de către generalul de intendenţă August Louis Adrian, care a creat, inspirat de căştile pompierilor francezi, o cască complexă, compusă din trei părţi metalice. La interior exista o protecţie creată din piele şi o cureluşă care se încheia sub bărbie. Casca era produsă din tablă de oţel îmbogăţit cu crom şi nichel şi avea o grosime de 0,7 milimetri. În ciuda unor erori de proiectare, metalul căştii fiind prea aproape de craniu, în aprilie 1915 a fost demarată producţia în opt fabrici care, până la sfârşitul anului, au produs peste 7 milioane de bucăţi. În total s-au produs până la sfârşitul războiului peste 20 de milioane de căşti Adrian, folosite atât de armata franceză, Legiunea Străină şi trupele coloniale, cât şi de aliaţi — România, Rusia, Italia, Belgia, Serbia, Polonia, Cehoslovacia, Olanda. Englezii aveau căştile Brodie, mai simple, dar cu o grosime a tablei mai mare, respectiv de 0,9 milimetri.
„Casca are o istorie interesantă. La începutul războiului, la 1914, lumea este surprinsă de amploarea distrugerilor, de numărul deceselor. Medicii francezi, la sfârşitul anului 1914, raportează că din numărul rănirilor, 80 la sută erau în zona capului, iar din numărul deceselor, 90 la sută din cei morţi erau răniţi în zona capului. Se încearcă diferite variante. În primă fază, soldaţii îşi puneau sub chipiul din material textil boluri de supă. Încercau să se protejeze, dar era foarte ineficientă această variantă. Se găseşte această formulă de cască, casca Adrian, inspirată din căştile pompierilor din Paris. Era formată din trei părţi componente, deci era relativ greu de făcut”, afirmă istoricul Marius Cristea de la Muzeul Unirii.
După campania din anul 1916, soldată cu pierderi substanţiale de oameni şi armament, Armata regală a României a intrat într-un amplu proces de reorganizare şi dotare logistică, beneficiind de sprijinul Franţei, prin misiunea condusă de generalul Berthelot. Echipamentul trimis de aliaţi a avut însă un traseu dificil, şi de durată, până să ajungă în Moldova la armata regală a României, fiind adus cu vapoarele pe la Cercul Polar şi transportat pe linia Transiberian-ului. Din această cauză, deşi s-au comandat 200.000 de căşti Adrian, au fost aduse în România doar 90.000, cu care s-au dotat treptat trupele începând cu ianuarie 1917.
Din cauza lipsei acute de căşti, s-a decis folosirea căştilor Adrian capturate în urma luptelor cu trupele bolşevice. Astfel, există căşti Adrian în două culori în dotarea armatei române, respectiv blue-horizon, aduse de misiunea franceză, şi maro, capturate de la trupele bolşevice. În ambele cazuri s-a aplicat cifrul regal al regelui Ferdinand de culoare blue-horizon, a mai precizat Marius Cristea. După încheierea războiului, casca Adrian a continuat să fie folosită de către armata română, inclusiv şi în al Doilea Război Mondial, doar pentru dotarea trupelor de artilerie, pompieri, rezervişti, apărare civilă. După 1945, căştile Adrian au fost vopsite maro închis şi au început să fie folosite de către pompieri. Casca expusă la Muzeul Unirii s-a păstrat datorită faptului că a fost folosită ulterior de către o unitate de pompieri, de unde a fost recuperată de către muzeografi.