Mii de pelerini, diplomaţi, membri ai Guvernelor român şi maghiar, aşteptaţi la Alba Iulia la înscăunarea noului arhiepiscop romano-catolic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de preoţi şi credincioşi din România şi Ungaria, cardinali şi episcopi, dar şi diplomaţi şi membri ai Guvernelor român şi maghiar sunt aşteptaţi sâmbătă, 22 februarie, la consacrarea şi înscăunarea noului arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, Kovacs Gergely, în Catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia.

”Printre oficialităţile ecleziastice prezente la Alba Iulia vor fi 2 cardinali, 7 arhiepiscopi, 21 de episcopi, 8 episcopi auxiliari, 4 episcopi emeriţi; în total, 42 de episcopi vor participa la consacrare. Din România vor participa 15 episcopi romano-catolici şi greco-catolici”, se menţionează într-un comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

Trei dintre oficialităţile bisericeşti vor sosi de la Roma, din partea Sfântului Scaun - preşedintele Consiliului pontifical pentru Cultură, Gianfranco Ravasi, nunţiul apostolic Miguel Maury Buendía şi fostul nunţiu apostolic la Bucureşti Francisco-Javier Lozano. Gianfranco Ravasi va fi Celebrantul principal, iar Miguel Maury Buendía va fi co-consacrator, alături de cel care a păstorit Arhidieceza în ultimele decenii, Jakubinyi Gyorgy, care devine, de sâmbătă, arhiepiscop emerit.

”Printre musafirii noştri vor fi 19 episcopi din Ungaria, împreună cu Erdő Péter, cardinal şi primat al Ungariei, şi Veres Andras, preşedintele Conferinţei Episcopale Maghiare. Din Serbia, va fi prezent Pénzes Janos de la Subotica, din Ucraina, Majnek Antal de la Munkacevo, din capitala Republicii Moldova, Chişinău, episcopul diecezan Anton Coşa. Din dieceza austriacă de Sankt Polten va veni episcopul auxiliar, Anton Leichtfried, din dieceza de Linz vicarul episcopal, Maximilian Mittendorfer, de la Eisenstadt vicarul Pal Laszló, din dieceza de Trier, Germania, episcopul auxiliar Franz-Josef Gebert şi, nu în ultimul rând, episcopul militar din Slovacia, Frantizek Rabek”, precizează organizatorii ceremoniei.

În spiritul relaţiilor ecumenice, discursul de felicitare al patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va fi rostit de către arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu. Vor fi prezenţi, de asemenea, reprezentanţii Bisericilor istorice din Transilvania - Kató Béla, episcopul eparhiei reformate a Ardealului, Csűry Istvan, episcopul reformat de pe lângă Piatra Craiului, Adorjani Dezső Zoltan, episcopul Bisericii Luterane Maghiare din România, Balint Benczédi Ferenc, episcopul Bisericii Unitariene Maghiare, Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Datev Hagopian, episcopul Arhiepiscopiei armene din România.

La eveniment sunt aşteptaţi şi circa 25 de diplomaţi, membri ai Guvernelor român şi maghiar şi reprezentanţi ai consiliilor locale şi judeţene. Mediul academic şi cel universitar vor fi reprezentate de 18 persoane. De asemenea, se preconizează că numărul preoţilor şi credincioşilor - din Arhidieceza de Alba Iulia, din celelalte dieceze din Transilvania, din diecezele din Ungaria - va depăşi 6.000. Credincioşii vor primi caiete liturgice, care conţin textele liturgice în latină, maghiară şi română. Întreaga ceremonie va fi transmisă în direct de către televiziunea maghiară Duna Televízió şi de secţiunile maghiare ale Radio Maria şi Radio Târgu Mureş.

Kovacs Gergely este cel de-al treilea arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi al 83-lea episcop în cei 1011 ani trecuţi de la înfiinţarea canonică a acesteia. De asemenea, el este cel de-al 16 episcop secuiesc. În 24 decembrie 2019, conform normelor bisericeşti în vigoare - Codul de Drept Canonic - Suveranul Pontif a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia de către Monseniorul Jakubinyi Gyorgy, cel care a păstorit arhidieceza timp de 29 de ani, şi a procedat la numirea unui succesor.

Noul arhiepiscop, născut în Târgu Secuiesc, are 52 de ani. În 2000 a fost numit capelan al Suveranului Pontif, iar din 2007 a îndeplinit funcţia de şef de oficiu la Consiliul pontifical al culturii, având în acelaşi timp colaborări cu Congregaţia pentru cler şi cu Tribunalul Rota Romana. A fost preot responsabil cu pastoraţia credincioşilor de limbă maghiară din Firenze şi Toscana şi postulatorul cauzei de beatificare al episcopului Marton Aron şi al martirei Bodi M. Magdolna

Citiţi şi:

 

Ce a păţit un român care a cumpărat două maşini Audi din Germania şi „a uitat“ să mai plătească ratele. Cele două autoturisme valorează 158.000 de euro

 

Cum recuperează Statul Român averea grofului maghiar Banffy, condamnat pentru instigare la crime împotriva românilor din Transilvania

 

Abecedarul unicat, vechi de peste două secole, din care au învăţat generaţii de copii în vârstă de 7 ani

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție