Granița de nord a Daciei romane, obiectiv UNESCO. Când va primi România undă verde pentru acest proiect

0
Publicat:

România este foarte aproape de a include pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO vechea frontieră de nord a Imperiului Roman. Este vorba despre 49 de obiective aflate atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, din Caraş-Severin și până în Tulcea.

Via Principalis din fostul castru roman de la Alba Iulia FOTO Adevărul

Recent, România a găzduit o importantă misiune tehnică de evaluare organizată de International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Această misiune a avut ca scop evaluarea dosarului de nominalizare a Frontierelor Imperiului Roman – Dacia pentru înscrierea sa în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Misiunea tehnică a durat 15 zile și a implicat analiza atentă a siturilor propuse pentru includerea în patrimoniul mondial. Au fost luate în considerare aspecte precum autenticitatea, integritatea, starea de conservare și acțiunile de protecție și gestionare a acestor situri, inclusiv a zonelor lor de protecție. De asemenea, misiunea a inclus întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor centrale, județene și locale, organizații non-guvernamentale și profesioniști în domeniul conservării patrimoniului cultural.

Potrivit documentaţiei, în întreaga Românie se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificaţii si mai mult de 150 de turnuri construite la graniţa de nord a Imperiului Roman, denumită în termeni de specialitate ”limes”. Sunt situate pe teritoriul a 20 de judeţe din Transilvania, Oltenia şi Banat, zone care au fost stăpânite de romani în urmă cu 2000 de ani. În total, au fost luate în considerare un număr de 350 de situri arheologice.

Ruine romane descoperite la Alba Iulia FOTO Adevărul

Comisia pentru patrimoniu mondial a ICOMOS se va întâlni în noiembrie 2023 și în martie 2024 pentru a discuta rezultatele preliminare ale analizelor și recomandările. România va fi informată cu privire la aceste rezultate și va avea ocazia de a furniza clarificări sau informații suplimentare.

Obiective din capitala Daciei romane

Nominalizarea Frontierelor Imperiului Roman – DACIA reprezintă cea mai complexă propunere pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO făcută de România până în prezent. Dosarul conține 285 de componente distribuite pe o lungime de peste 1.000 km, în 16 județe și 123 de unități administrativ-teritoriale.

Nominalizarea a fost inițiată ca urmare a existenței altor situri din Europa deja incluse în Lista Patrimoniului Mondial, legate de Frontierele Imperiului Roman. De asemenea, România pregătește și o nominalizare transnațională, în colaborare cu Bulgaria, Croația și Serbia, pentru Frontierele Imperiului Roman – Limesul Dunărean, Sectorul Estic.

Sistemul roman de încălzire prin pardoseală FOTO Adevărul

Printre obiectivele cele mai importante care ar uma să fie inclus pe lista UNESCO sunt și câtvea componente ale castrului roman de la Apulum (Alba Iulia), capitala Daciei romane: 

  • Via principalis: un drum roman important care trecea prin Alba Iulia și care conecta diversele părți ale castrului roman.
  • Poarta de sud a castrului roman – Porta Principalis Dextra.
  • Zidul de sud a castrului roman (fațada sudică a Palatului Principilor): Această parte a zidului sudic al castrului roman a fost evaluată în cadrul misiunii.
  • Zidul de vest al castrului roman: Alături de alte elemente ale castrului roman, zidul de vest a fost analizat pentru a determina autenticitatea și integritatea sa.
  • Palatul guvernatorului consular al celor trei Dacii de la Apulum – Praetorium Consularis: Acest palat roman reprezintă o parte semnificativă a moștenirii istorice și a fost inclus în dosarul de nominalizare.
  • Așezarea civilă – Domus I: O așezare civilă romană, cunoscută sub numele de Domus I, a fost luată în considerare în evaluarea patrimoniului.
  • Așezarea civilă Domus II: O altă așezare civilă romană, cunoscută sub numele de Domus II, a fost inclusă în dosar.
Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!