Ghid de front în limba română tipărit la Roma în 1918. Care erau regulile stricte în Armata Română în urmă cu un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul manual care cuprinde comenzi militare şi informaţii utile în limba română pentru ofiţerii şi subofiţerii români din Ardeal ce activau că voluntari în Italia a văzut lumina tiparului spre sfârşitul anului 1918. Documentul este expus la Muzeul Unirii din Alba Iulia.

Regulamentul intitulat „Comenzile şi definiţiile din Regulamentul de manevră şi luptă al infanteriei romane“ a văzut lumina tiparului la Roma, în tipografia Academiei Regale dei Lincei. Ghidul urmă să ajungă la ofiţerii şi subofiţerii români din Ardeal care activau că voluntari în Italia, organizaţi în „Legiunea Română din Italia“. Cele mai multe dintre comenzile militare sunt redacatate în limbile română şi germană.

Autorul manualului, Petre Uglis, spune că a optat pentru variantă bilingva, întrucât erau ofiţeri şi subofiţeri care nu cunoşteau decât germana. Este vorba de cei care activaseră, la începutul Primului Război Mondial, în armată austro-ungară. Tot de la autor aflăm că, după 27 decembrie 1918, regulamentul a fost distribuit „pe la toate unităţile, fiecărui ofiţer şi subofiţer câte un exemplar“. Militarii erau familiarizaţi, pentru început, cu o serie de termeni de bază, precum: unitate de bază, formaţie în linie, coloană, front, flanc, ordine de luptă, obiectiv principal, ungi ofensiv, unghi defensiv. 

Soldaţii aflau din manual ce presupune instrucţia militară, cu şi fără armă. Dacă ne referim la cea de-a doua, militarii erau instruiţi să ţină puşca pe umăr atârnată în curea. „Mâna dreaptă apucă de curea în dreptul tiţi drepte, degetul cel mare sub curea, celelalte deasupra lipite şi închise, ţeava verticală, cotul apropiat de armă“, se spune în manual. Din manual nu puteau lipsi regulile de prezentare în faţa superiorilor. „Cand un superior vine un faţa unei trupe, spre a o trece în revistă, o salută prin cuvintele «Buna ziua baeţi!». Oamenii răspund tare şi scurt. «Traiţi!». Când Majestatea să Regele sau un membru din Familia Regală trece în revistă trupa, această zice de trei ori «Ura!»“. 

Reguli foarte clare erau stipulate şi pentru salutul fără armă. „Când inferiorul ajunge la trei paşi de superior salută ducând mână dreaptă la visiera coifurei cu degetele lipite şi întinse, dosul palmei intrafara, mâna în prelungirea antebraţului, cotul nu prea mult depărtat de corp şi puţin înainte. Mâna stângă lipită de corp sau ţinând teacă baionetei, sau teaca sabiei între cele două brăţări, stă nemişcată, poziţia corpului ca pentru defilare, pasul cadenţat. Această poziţie se păstrează până ce s-a trecut 3 paşi de superior“. 

Manualul este expus la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Şi, dacă tot treceţi pragul Muzeului, merită să descoperiţi şi alte artefacte fascinante pe care le adăposteşte. Sugestia noastră este să va alocaţi cel puţin o oră. Pentru a înţelege mai uşor mesajul pe care-l „transmit“ exponatele, puteţi opta şi pentru un ghidaj profesionist. Muzeul poate fi vizitat, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 - 17.00. Un bilet de intrare costă 8 lei pentru un adult, respectiv 4 lei pentru copii, elevi, studenţi şi seniori 65+. Plată se face numai în numerar (lei). În imediată apropiere este Sala Unirii, locul unde s-a creat România Mare. Aici, aveţi acces gratuit. (Articol scris de NICU NEAG)

Citiţi şi:

Teren gratuit de la primărie. Ce trebuie să facă tinerii până la 35 de ani pentru a putea să îşi construiască o casă  

Cum se formează curcubeul. Care sunt semnificaţiile biblice şi ştiinţifice ale fenomenului meteorologic  

Românul care trăieşte în munţi şi fabrică arme ca pe vremea dacilor. S-a retras şi lucrează în ultimul refugiu al lui Decebal  

Comuna în care există o comoară, dar nu sunt bani pentru angajarea de secretar, contabil şi viceprimar  

Culisele unei nunţi romane de acum 2.000 de ani, în anticul Apulum. Ritualul ciudat, cu fierea scoasă dintr-un porc  

Piatra penitenţei: cum erau pedepsite de Biserică femeile care comiteau adulter în Evul Mediu

Chelnerul din telefon, aplicaţia realizată de un tânăr din Alba Iulia care ţine locul ospătarului din restaurant  

Satul cu 1,5 milioane de fire de trandafir. Superba afacere a unor ţărani din Alba pornită cu banii de pe „ordonanţă“

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €