DOCUMENT Cum au ratat melomanii din Alba Iulia un concert George Enescu în 1922

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul de la Alba Iulia, propus pentru 4 decembrie 1922, în „Sala Teatrului Caragiale“, era  parte componentă a  unui turneu pe care intenţiona să-l facă George Enescu în România Mare, înainte de a pleca în America.

Propunerea este transmisă Primăriei Alba Iulia în data de 20 octombrie 1922, de către impresarul compozitorului, A.H.Cohen. În documentul păstrat la Arhivele Naţionale Alba  se arată că, „marele nostru maestru George Enescu, compozitor şi violonidt, reputat în Europa, mai înainte de a pleca în America, anul acesta, va intreprinde un turneu  de concerte în România Mare, cu care ocazie va dori să viziteze oraşul Dtră şi a da un concert “

Concert anulat din cauza lucrărilor neterminate
Impresarul era la curent cu lucrările care se derulau la „Sala de Teatru Caragiale“ din Alba Iulia. Propunea o dată exactă pentru concertul susţinut de George Enescu, 4 decembrie 1922, cu sublinierea că „maestrul ar fi foarte onorat dacă s-ar putea produce în ea“, scria impresarul lui George Enescu.

În răspunsul dat, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia, spuneau „cu onoare vă înştiinţăm că Sala de Teatru Caragiale se va termina, în cel mai bun caz, la mijlocul lunii decembrie 1922. Lucrările nu sunt gata, lipseşte şi mobilierul. Dacă se va termina până pe 4 Decembrie 1922, preţul ce se va pune pentru Sala Teatrului va fi unul modest“,se arată în răspunsul Primăriei Alba Iulia, datat 23 octombrie 1922.

Dintr-un alt document păstrat la Arhivele Naţionale Alba aflăm că lucrările de amenajare a scenei de la Sala Teatrului, la care se face referire mai sus, s-au finalizat doar în 14 decembrie 1922.Ca atare concertul lui George Enescu nu a mai avuut loc.

În procesul verbal de predare-primire a lucrărilor figurează: „una cortină, o odaie cu trei păreţi,  un plafon, 2 fereşti, 2 rame mici şi 6 bucăţi mari, apărător pentru lumina de jos, apărător pentru sufleor din tras în pânză, galerie de lemn, una uşă simplă, mecanism pentru ridicarea decorurilor“. Suma cheltuită: 64.800 lei.Într-un raport al prefectului din acea vreme se arată că „lucrul efeptuit de inginerul Iosif Lobonţiu în Teatrul Caragiale a fost preluat per bucată şi conform ofertei făcută. Părţile lucrate din lemn şi cele din fier, precum şi funiile sunt destul de tari, având dimenziunile corespunzătoare. Preţurile din oferte sunt corespunzătoare cu executarea şi cu preţurile de pe piaţă. Notez că unele lucrări de lemn sunt mai tari efeptuite decât în proiectul înaintat“, se arată în raport.

Dintr-un document al Primăriei Alba Iulia aflăm că au fost şi nemulţumiri, după ce s-au verificat scaunele şi fotoliile, furnizate de o fabrică de mobilă. S-a constatat că s-au „descheiat din cauza lemnului  verde folosit“. În discuţie erau 70 de scaune fotoliu, 260  de scune simple pentru parter şi galerie.

Clădirea Teatrului„ Ion Luca Caragiale“ din Alba Iulia a fost ridicată în 1904 de Fundaţia Parcului.  Teatrul  a funcţionat sub patronajul marelui dramaturg până în 1950. Ulterior, aici au funcţionat, în paralel, Casa de Cultură a oraşului şi un cinematograf. Clădirea găzduieşte acum Casa de Cultură a Studenţilor.

Cine a fost George Enescu
De la muzicologul Viorel Cosma, cel mai mare specialist în viaţa şi opera lui Enescu, aflăm că maestrul a avut un traseu muzical extraordinar. Îndrumat la început de un vestit lăutar, Niculae Chioru, Enescu va studia ulterior la Conservatorul din Viena şi din Paris. La doar 16 ani concerta la Ateneul Român, sub privirea Reginei Elisabeta. Tot din lucrările muzicologului citat aflăm că Enescu mergea în douăzeci de orăşele de provincie din România să cânte Bach. Celor care-l întrebau ce înţelege lumea simplă dintr-o muzică aşa profundă, le răspundea: „Nu-i nimic că nu pricepe Bach, să-l ia ca pe un medicament!”.*Articol scris de NICU NEAG
 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile