Cum arăta Abecedarul, cartea de căpătâi din Epoca de Aur. Amintiri despre personaje celebre, precum Ana sau Aşchiuţă
0Răsfoirea abecedarelor de altădată mai este posibilă astăzi doar cu ajutorul internetului. Cartea dintâi din Epoca de Aur „a învăţat“ să citească multe generaţii de dinainte de 1989.
Este nevoie doar de o scurtă „răsfoire“ a pozelor cu paginile cărţilor dintâi de altă dată, ca să ne reamintim desenele naive pe care, probabil, credeam că le-am uitat. Imediat, ne apar în minte poveşti precum „Cuiele” sau „Costache şi ochelarii”, fragmente din nuvelele „Plăvanii” şi „Panciuc”, „Mama lui Ştefan cel Mare” şi poezia „Partidul”.
Cartea dintâi începea cu „Ana are mere”. Pe nesimţite trecea toamna şi venea iarna cu „Angheluţă, cel care mănâncă îngheţata cu lăcomie”. Era doar o aruncătură de băţ până la mincinoşii Petre şi Ion. „Eu am văzut odată o varză mare cât casa”, spune Petre. „Şi eu am văzut o oală mare cât şcoala”, răspunde Ion. „La ce folosea o astfel de oală?”, întrebă Petre. „Ca să fiarbă varza ta în ea”, răspunse, râzând, Ion. Ruşinat, Petre lăsă capul în jos. Morala dialogului: Spune adevărul!
Copiii se familiarizau de mici cu cuvânzul „meserie“. „Tata e miner, mama e filatoare. Fratele meu cel mare este şofer. Tatăl lui Cezar e tipograf. Tatăl lui Giel este macaragiu. Fiecare om îşi alege o meserie. Şi eu când voi fi mare voi avea o meserie.“
Altele aduceau în prim plan procesul de producţie, precum în „Hăinuţa“:
„Ticu are o hăinuţă nouă.
– Tăticule cum a fost făcută această hăinuţă?
– E o poveste lungă. Hăinuţa este făcută din stofă de lână. Lâna a fost tunsă de pe oi şi dusă la fabrică. Muncitorii au curăţat şi au tors lâna. Din fire ţesătorii au ţesut stofa. Croitorul a croit şi a cusut hăinuţa.
– Câţi oameni au muncit la hăinuţa mea.“
În paginile Abecedarului îl regăsim şi pe Aşchiuţă, care apare la televizor şi stă de vorbă cu şcolarii de clasa întâi. „Am aflat că învăţaţi bine. Acum puteţi citi şi socoti. Aţi învăţat multe poezii. Desenaţi şi cântaţi frumos“. Mai răsfoim puţin şi aflăm povestea vulpii păcălite de cocoş, dar şi a lui „Iepurică“: „Iepurică a plecat la vecinul său Rilă-Iepurilă. Pe cărare era vulpea cea rea. Noroc cu ursul care tocmai venea. Vulpea a plecat. Ce cuminte e acum Iepurică“.
Cei care au învăţat primele litere după acest Abecedar îşi vor aminti de circul din pădure, în care actorii principali sunt ursul care ridică greutăţi şi vulpoiul dresor. Într-o altă poveste, îl găsim pe tipograful George, care este responsabil de culegerea unei poveşti ce trebuia să apară în revista Arici Pogonici.
Înainte de Primul Război Mondial a existat un Abecedar pentru oamenii mari. Mai exact, pentru recruţii care ajungeau în cazărmi fără să ştie scrisul şi cititul. „În numai 30 de lecţiuni, promitea autorul, cursanţii vor învăţa să scrie, să cetească şi să socotească”.
În acea vreme, din totalul populaţiei României de peste 8 ani, 78% era analfabetă. Din lipsa şcolilor şi a educatorilor s-a luat măsura introducerii „şcoalelor de adulţi în cazărmi”.