Video Cea mai modernă sală de volei din România, gata în procent de 99%. A costat 11 milioane de euro VIDEO

0
Publicat:

Sala Polivalentă de Sport din Blaj este finalizată în proporție de 99%, mai fiind necesare mici finisaje. Odată cu darea ei în folosinţă se va rezolva şi un aspect mai puţin onorant pentru Alba, singurul judeţ din ţară care nu are o sală polivalentă.

Sala de sport din Blaj a costat 11 milioane de euro FOTO Facebook/ Județul Alba

Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, sala va fi finalizată în maximum două luni. De altfel, în vederea participării la o competiţie europeană în luna august, naţionala feminină de volei a României va veni în iulie să se pregătească la Blaj, urmând să joace vreun meci amical doar în condiţiile în care se primeşte avizul ISU.

„Recepţia e convocată posibil la începutul lunii mai. Durează o lună, poate chiar şi mai mult până va fi recepţia finalizată, cu aviz ISU cu tot”, a spus edilul, care a subliniat că inaugurarea oficială se va face numai după finalizarea amenajării exterioare.

În prima decadă a lunii mai, firma clujeană care a câştigat licitaţia va instala tabelele de marcaj şi tot ceea ce ţine de sonorizare, o investiţie de 1,5 milioane de lei. De câteva zile, Primăria a lansat şi licitaţia în vederea dotării cu mobilierul necesar, inclusiv pentru vestiare, săli de conferinţe, pentru care se alocă în jur de 600.000 de lei.

Primarul a explicat că sunt două lucrări separate, construcţia efectivă a sălii şi amenajarea exterioară. În ceea ce priveşte amenajarea, lucrările au fost oprite din cauza lipsei banilor. Primarul a spus că firma care a câştigat contractul a dat asigurări că, după sărbătorile pascale, va continua, chiar şi în aceste condiţii, lucrările.

În prezent, pentru finalizarea investiţiei mai este necesară o sumă de peste un milion de euro. Potrivit primarului, la începerea lucrărilor erau în cont toţi banii estimaţi pentru implementarea acestui proiect, însă creşterea preţurilor la materialele de construcţie aproape că a dublat suma necesară.

„Noi am avut toţi banii în cont când am început lucrarea. A apărut această creştere de preţuri. Cheltuielile au crescut de la 6,5 milioane la 11 milioane de euro. De aici au apărut problemele. În condiţiile în care noi pe buget local nu am avut nicio sursă suplimentară de venit, nicio indexare. Noi mai avem nevoie acum, ca să terminăm sala cu tot, şi amenajarea exterioară, de 6 milioane de lei, adică 1,2 milioane de euro. Am solicitat (la Bucureşti – n.a.) un milion de euro, iar diferenţa am acoperi-o noi, de la bugetul local. Sunt promisiuni”, a spus edilul.

Sala de sport este aproape finalizată la interior FOTO Facebook/ Județul Alba

Acesta a adăugat că pentru alte săli construite în ţară s-au dat toţi bani necesari de la bugetul central, prin Compania Naţională de Investiţii. El a dat ca exemplu sală polivalentă din Bistriţa, dată recent în funcţiune, pentru care toţi banii necesari, 28 de milioane de euro, au venit de la bugetul central.

„La noi, costă numai 11 milioane de euro. Ne-am înhămat noi (Primăria şi Consiliul Judeţean Alba – n.a.) şi am pus bugetele noastre la bătaie, pentru că sala este o necesitate şi suntem singurul judeţ din România care nu are sală polivalentă”, a completat Rotar.

Primarul a reamintit că, potrivit parteneriatului cu federaţia de profil, meciurile naţionalei de volei se vor desfăşura la Blaj, timp de 5 ani. Edilul spune că va fi cea mai modernă sală pentru volei din România. Sala are aproape 2.000 de locuri pe scaun, dar numărul acestora se poate suplimenta, la volei, cu încă 1.500 de locuri pe tribune rabatabile, pe lateralele terenului.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare