Care este starea tinerei bătute de un recidivist periculos în scara unui bloc din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 20 de ani care a fost bătută şi tâlhărită, sâmbătă, în scara unui bloc din Alba Iulia s-a prezentat în aceeaşi zi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia cu amnezie retrogradă, adică pierderi de memorie, fără să acuze traumatismul suferit, de care nu îşi amintea, se arată într-un comunicat al unităţii spitaliceşti.

Potrivit comunicatului, în Unitatea de Primiri Urgenţe i s-a făcut o tomografie computerizată care nu a relevat leziuni posttraumatice intracerebrale (intracraniene), fiind evaluată din toate punctele de vedere, iar apoi a fost internată pentru supraveghere şi conduită terapeutică în secţia de neurologie.

„În momentul de faţă pacienta este stabila, începe să-şi amintească unele fragmente petrecute în ziua respectivă, însă mai acuză cefalee (dureri de cap). Va fi ţinută sub observaţie, pe secţia de neurologie, până când va dispărea simptomatologia, urmând să fie externată când medicii neurologi consideră că starea de sănătate nu îi va fi pusă în pericol. În prezent pacienta este stabilă, iar evoluţia este favorabilă“, se mai arată în comunicatul spitalului.

Un atac şocant asupra unui tinere în scara unui bloc din Alba Iulia a fost filmat, sâmbătă, de camerele de supraveghere. Poliţia cercetează cazul. Femeia a fost lovită de un necunoscut în timp ce aştepta liftul. Tânăra şi-a pierdut cunoştinţa apoi bărbatul s-a aplecat asupra ei, probabil pentru a o jefui. Totul s-a petrecut în câteva secunde. Bărbatul i-a luat telefonul şi s-a făcut nevăzut. Se pare că atacul a avut loc în blocul M3 din cartierul Cetate. Atacul a avut loc sâmbătă, 17 noiembrie, în jurul orei 18.00.

 

Bărbatul suspectat de agresarea unei tinere în vârstă de 20 de ani, în scara unui bloc din Alba Iulia, a fost prins luni seara de către poliţişti.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră