Calvarul bolnavilor de cancer. Un bărbat a dat statul în judecată pentru a avea dreptul la asistent personal

0
Publicat:

O persoană care a fost încadrată de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba în gradul de handicap grav, fără însă să-i fie acordat asistent personal, a câștigat acest drept în instanță.

Bărbatul a trebuit să se adreseze justiției pentru a avea dreptul la asistent personal FOTO Adevărul

În acțiunea depusă la Tribunalul Alba, reclamantul a susținut că, prin certificatul de încadrare în grad de handicap, comisia de evaluare a decis încadrarea sa în gradul de handicap grav, raportat la afecţiunile de care suferă, fără însă să-i fie acordat dreptul la asistent personal. Persoana este bolnavă de cancer.

„Reclamantul nu este imobilizat la pat, dar asta nu înseamnă că nu are nevoie de o altă persoană care să-l ajute cu treburile gospodăreşti, igiena personală, pregătirea hranei şi cumpărături. Diagnosticele pe care le are reclamantul se încadrează în grad de handicap grav, iar din ancheta socială reiese faptul are nevoie  în permanenţă de îngrijire din partea altei persoane. Totodată, acesta locuieşte singur, fiind necăsătorit, şi chiar dacă în ancheta socială se arată că familia îl ajută, întrucât nu are familie, este îngrijit de un nepot, indicat şi în ancheta socială”, se precizează în acțiunea depusă în instanță.

Consiliul Județean Alba, în calitate de reprezentant legal al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba, a solicitat respingerea contestaţiei și menținerea certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat în 31 mai 2022.

„Dependent de ajutorul altei persoane”

„Raportat la toate înscrisurile existente la dosar, la afecţiunile deosebit de grave de care reclamantul suferă, precum şi faptul că a avut un cancer oro-farigian, operat în 1997 şi recidivat în 2007, pe lângă cel care pe îl are în prezent, iar concluziile anchetei sociale sunt în sensul că ar avea nevoie de îngrijire din partea altei persoane, consideră că se impune şi acordarea asistentului personal”, a mai susținut petentul.

Instanța de judecată a concluzionat că, potrivit constatărilor cuprinse în cadrul anchetei sociale, „se reţine, în termeni lipsiţi de echivoc, faptul că reclamantul este dependent de ajutorul altei persoane în ceea ce priveşte  activităţile de bază de zi cu zi”. 

Prin urmare, magistratul a decis anularea certificatului emis anterior și a obligat Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba să emită un nou certificat prin care să dispună încadrarea reclamantului în gradul de handicap „Grav cu asistent personal”, cu valabilitate 12 luni. Hotărârea a rămas definitivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare