Bazinul olimpic din Alba Iulia, închis pe timp nelimitat datorită unor probleme grave. Apa se scurge din piscină în subsol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bazinul Olimpic de înot din Alba Iulia a fost închis pe timp nedefinit după ce Primăria a constatat existenţa unor probleme grave care nu permit deschiderea în siguranţă a obiectivului. Clădirea a fost modernizată printr-un proiect realizat şi finanţat de Compania Naţională de Investiţii, dar lucrarea nu a fost recepţionată la 5 ani de la finalizarea investiţiei.

Luni, 9 septembrie 2019, viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul şi viceprimarul Raul Tudoraşcu s-au întâlnit cu reprezentanţi ai firmei de construcţii şi ai Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), chiar în interiorul bazinului.

Deşi se preconiza că lucrările de revizii şi reparaţii vor fi finalizate în timp util, iar bazinul va fi redeschis în luna octombrie, acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Bazinul olimpic se confruntă cu probleme grave, care sunt încă departe de a fi soluţionate. Ultima mare problemă este reprezentată de faptul că s-a constatat scurgeri de apă din piscină în subsolul clădirii.

“În prezent se lucrează în baza garanţiilor de bună execuţie cu CNI-ul, care trebuie să le urmărească. Bazinul nu va putea fi folosit până nu vor fi finalizate lucrările. Nu putem să îl umplem a 20-a oară cu apă, să îl dăm în folosinţă şi să spunem cetăţenilor peste 3 sau 5 luni că iar trebuie să îl oprim, că iar avem probleme. Iniţial, bazinul trebuia deschis la 1 octombrie, dar sunt slabe şanse ca lucrările să fie terminate până la data respectivă. Banii investiţi nu pot fi aruncaţi pe fereastră, nu contează de unde sunt şi trebuie folosiţi la eficienţă maximă. Nu putem să ne batem joc de banii publici. Avem peste 20 de poziţii care sunt cu restanţă şi care nici în ziua de azi nu s-au rezolvat. Cele mai portante probleme care sunt la lucrare sunt infiltraţiile. La partea de automatizare sunt lucrări care nu s-au finalizat nici după 5 ani de zile. Probleme există şi la partea de apă caldă, la partea de afişaj electronic, la ceasurile care sunt legate într-un sistem informatic integrat” a precizat Paul Voicu.

Reprezentantul administraţiei locale a completat că în ultimii ani au avut loc zeci de întâlniri cu proiectantul,cu executantul şi cu cei care au finanţat, dar lucrările nu s-au încheiat. ”Nu vorbim despre o noutate, vorbim despre lucrări care nici după perioada de execuţie şi garanţie, nu sunt executate. Beneficiarii acestui bazin, tot ce înseamnă sportivii de performanţă, cei care folosesc punctual pentru recreere acest bazin şi toţi copiii care vin să înoate aici, nu pot face lucrul acesta pentru că până acum l-am golit de zeci de ori, l-am oprit să-l reparăm, iar îl oprim şi iar pornim şi suntem la aceeaşi poziţie ca şi acum 5 ani. Din câte ştim, beneficiarul este în insolvenţă, cu probleme serioase, punându-se întrebarea dacă mai pot să execute aceste lucrări”, a completat Paul Voicu.

Societatea care a realizat lucrarea şi care ar trebui să efectueze şi reparaţiile necesare în prezent este TIM SA Cluj-Napoca, aflată în prezent în pocedură de insolvenţă. Luni, în incinta clădirii lucrau doi muncitori care demontau gresia din interiorul bazinului. Pentru că ceea ce primăria a semnalat în mod repetat nu a fost reparat şi pentru că în mod constant Compania Naţională de Investiţii şi TIM SA Cluj-Napoca au realizat doar intervenţii de slabă calitate, în pripă şi de faţadă, în anul 2018 Municipiul Alba Iulia a intentat un proces CNI, proces câştigat anul acesta în primă instanţă de Primărie. Prin hotărârea emisă judecătorii au dispus obligarea CNI să iniţieze procedurile pentru contractarea unui terţ antreprenor care să remedieze toate defecţiunile existente la Bazinul Olimpic Alba Iulia. Valoarea lucrărilor urmează a fi suportată din garanţia de bună execuţie constituită. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată de către CNI.

Din estimarea Primăriei, în varianta optimistă, reluarea funcţionării va putea avea loc doar la finalul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie.

Citiţi şi:

 

Metoda originală pusă în aplicare de o infractoare care fura haine din magazine. Un patron a recunoscut-o după imagini şi a chemat poliţia

 

Sebeşul va avea, în sfârşit, un sistem de monitorizare a calităţii aerului. Primăria a finalizat licitaţia şi va plăti peste 1,3 milioane de lei unei firme din Bucureşti

 

VIDEO Paranoia, anxietatea sau depresia, personaje într-un joc video creat de cinci tineri români. Cum funcţionează totul

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate