A furat două mașini într-o singură noapte, le-a condus pe străzi și a provocat patru accidente. Ce pedeapsă a primit

0
Publicat:

Un bărbat din Alba a furat, într-o singură noapte, două mașini și s-a plimbat prin orașul Teiuș fără să dețină permis de conducere. Cu una dintre mașini a provocat patru accidente rutiere.

Bărbatul a furat două mașini și s-a plimbat pe străzile orașului Teiuș FOTO Adevărul

Bărbatul a fost condamnat la închisoare cu spendare după ce a furat două autoturisme în aceeași noapte, le-a condus fără permis de conducere și le-a avariat. Incidentul a avut loc în aprilie 2022, iar prima hotărâre a fost pronunțată în 24 martie 2023 de către Judecătoria Aiud. Bărbatul (Marian B.) este judecate pentru două fapte de furt în scop de folosință și tot două de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 9 aprilie 2022, bărbatul s-a deplasat alături de un martor la un bar situat în gara orașului Teiuș, unde a consumat o bere. Ulterior acesta a mers la locuința unor colegi de muncă de pe raza orașului Teiuș, unde a consumat, de asemnenea, băuturi alcoolice până în jurul orelor 01:00.

În continuare, în jurul orelor 02:00, a plecat spre locuința sa, iar pe drum a încercat portiera unui autoturism pe care l-a sustras. Bărbatul a condus autoturismul pe străzile din oraș, unde, la o manevră de întoarcere, l-a avariat. A continuat să se deplaseze cu mașina până ce a lovit poarta unui imobil, după care a avariat un alt autoturism și, în final, a intrat cu mașina într-un podeț. A părăsit autoturismul, dar nu a stat mult pe gânduri. A găsit un altul care avea cheile în contact, pe care l-a condus pe nouă străzi din Teiuș și l-a abandonat fără ca să producă daune.

„În urma verificărilor și a probelor administrate, organele de poliţie au stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, iar la momentul la care a fost testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează în rechizitoriul procurorilor. Pentru că alcoolemia a fost mai mică de 0,40 mg/l a scăpat de infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

Bărbatul a recunoscut comiterea infracțiunilor și a beneficiat de clemența magistratului. A fost condmanat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe timp de 80 de zile. Bărbatul a mai fost obligat să plătească daune de 2.000 de euro, respectiv 500 de lei, către două persoane cărora le-a avariat autoturismele. Hotărârea poate fi contestată.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată