Șocul prețurilor pe autostrăzi. Scumpirea bitumului ar putea bloca lucrările la drumurile României
0Prețul bitumului s-a majorat cu 30% în ultimele săptămâni, iar efectele se resimt deja pe șantierele de autostrăzi din România. Constructorii avertizează că aceste creșterile de costuri amenință continuitatea lucrărilor, în contextul în care România are ca obiectiv anul acesta darea în folosință a 250 km de autostradă și drum expres. Autoritățile recunosc că bugetele vor trebui majorate, dar susțin că mecanismele contractuale de ajustare a prețurilor ar trebui să prevină blocaje.
Saltul de 30% al prețului bitumului vine pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au perturbat piețele de materii prime petroliere. Bitumul, derivat din distilarea țițeiului, este componenta principală a mixturilor asfaltice folosite în construcția drumurilor și a autostrăzilor. România importă o parte semnificativă din necesarul de bitum, inclusiv din Austria, deși există producție și la rafinăriile interne.
Cristian Erbașu: „Bitumul este unul dintre cele mai problematice elemente”
Cristian Erbașu, unul dintre cei mai importanți antreprenori din sectorul construcțiilor din România, trage un semnal de alarmă asupra creșterii prețurilor la materialele de construcții și combustibili.
„În sectorul construcțiilor, situația este deja critică în anumite privințe. De exemplu, prețul bitumului a crescut în doar câteva săptămâni cu aproximativ 30% sau chiar mai mult. Având în vedere că o mare parte din investițiile din România vizează infrastructura rutieră, acest lucru are un impact major. Pe lângă costurile cu combustibilul pentru utilaje, creșterea prețurilor la materiale de construcții devine un factor tot mai important. În acest moment, bitumul este unul dintre cele mai problematice elemente din punct de vedere al costurilor", a declarat Cristian Erbașu pentru „Adevărul”.
Omul de afaceri avertizează că presiunea nu se oprește la bitum și că întreaga economie riscă să fie afectată dacă autoritățile nu intervin.
„În ceea ce privește creșterea prețurilor la carburanți, autoritățile au la dispoziție mai multe instrumente și am văzut că, în alte state, au fost deja adoptate măsuri pentru limitarea creșterilor. Nu este clar însă în ce măsură Guvernul este dispus să intervină în acest moment. Cert este că, dacă prețul carburanților va continua să crească, efectele se vor propaga în întreaga economie", a afirmat Cristian Erbașu.
Firma sa, „Construcții Erbașu”, este implicată în derularea mai multor proiecte de mare infrastructură, printre care și Secțiunea Suplacu de Barcău - Chiribiș, parte din Autostrada Transilvania.
Directorul CNAIR: „Fie reducem volumul lucrărilor, fie creștem bugetul”
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), recunoaște că antreprenorii au semnalat problema, dar se arată prudent optimist în privința impactului asupra contractelor în derulare.
„Avem această reacție din partea antreprenorilor noștri. Problema este următoarea: avem o formulă de actualizare care include inclusiv indicatorul pentru bitum, astfel încât, în principiu, nu ar trebui să existe un impact negativ asupra firmelor de construcții, deoarece aceste diferențe sunt preluate prin mecanismul de ajustare a prețurilor. În practică, contractele nu ar trebui să se blocheze, pentru că nimeni nu ar lucra în pierdere", a declarat Cristian Pistol pentru „Adevărul”.
Mecanismul la care face referire Pistol a fost introdus prin Ordonanța 64, adoptată în contextul crizei prețurilor declanșate de războiul din Ucraina în 2022. Acesta permite ajustarea valorii contractelor în funcție de evoluția prețurilor la carburanți, bitum, energie electrică și alte materiale esențiale, dar în limita a 23%.
„Este, totuși, un lucru bun că există această formulă de ajustare a prețurilor, introdusă odată cu Ordonanța 64, în contextul izbucnirii războiului din Ucraina. Ea prevede ajustări care țin cont de carburanți, bitum, energie electrică și alte materiale esențiale utilizate în construcția autostrăzilor. Aplicarea se face printr-un mecanism contractual", a explicat Cristian Pistol.
Directorul CNAIR subliniază însă că bugetele alocate la începutul anului nu anticipau contextul actual și că soluțiile disponibile sunt limitate.
„În ceea ce privește bugetul, este evident că, la începutul anului, când a fost construit, nu a fost anticipat contextul actual, inclusiv conflictul din Orientul Mijlociu. În aceste condiții, sumele vor trebui majorate. Practic, fie reducem volumul lucrărilor, fie creștem bugetul pentru a putea menține același nivel al investițiilor. Dacă prețurile cresc, este nevoie de un buget mai mare", a precizat directorul general al companiei de drumuri.
România are în prezent zeci de șantiere de autostrăzi, drumuri expres active simultan, dar și lucrări pe plan local, astfel că cererea de bitum a atins niveluri fără precedent.
„Cererea a crescut constant în ultimii ani, pe fondul numărului mare de kilometri de autostradă aflați în lucru, la care se adaugă și proiectele derulate de autoritățile locale", a precizat directorul CNAIR, adăugând că România se aprovizionează atât din producție internă, cât și din import.
Directorul CNAIR reamintește și că bitumul nu este un material oarecare în ecuația costurilor unui proiect rutier:
„Bitumul este unul dintre cele mai scumpe materiale într-un astfel de proiect. Lucrările de terasamente și celelalte componente, inclusiv betoanele, sunt mai ieftine decât mixturile bituminoase", a explicat Cristian Pistol.
Deocamdată, nicio lucrare majoră nu a fost oficial suspendată din cauza creșterii prețului bitumului. Constructorii și beneficiarii contractelor urmăresc însă cu îngrijorare evoluțiile din piața petrolieră, în condițiile în care orice escaladare suplimentară a conflictului din Orientul Mijlociu poate genera un adevărat blocaj pe șantierele din România.