Video Viața în cătunele uitate de pe Drumul marmurei, din Munții Poiana Ruscă. „Îmi vine să plâng” VIDEO

0
Publicat:

Câteva familii animă cătunele din Munții Poiana Ruscă, aflate în ținutul sălbatic de la limita județelor Hunedoara și Caraș-Severin. Oamenii au așteptat în zadar modernizarea unui drum care le-ar fi scos din izolare.

Minuc, unul dintre puținii rămași în cătunele din Munții Poiana Ruscă. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Cele mai izolate cătune din Munții Poiana Ruscă ar fi putut fi salvate de la dispariție, cred puținii localnici, dacă drumurile lor forestiere ar fi fost modernizate, cu investiții minime.

Minuc Onesc se numără printre puținii localnici rămași în cătunul Căpățâni din Hunedoara (video), ascuns într-un ținut sălbatic din Munții Poiana Ruscă la limita județelor Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin.

Vreo trei familii locuiesc în cătunul care nu apare pe hărți și căruia doar localnicii din așezările apropiate îi mai știu numele. În trecut, povestește Minuc, așezările înființate în jurul Vârfului Rusca (1.355 de metri), erau mult mai animate.

„Oamenii trăiau din creșterea animalelor, unii munceau pământul, cultivând cartofi, alții la pădure, iar mulți s-au putut angaja la minele de minereuri complexe și la cariera de marmură Ruschița, legate de zonă prin câteva drumuri”, spune Minuc, și el fost miner la Ruschița, până în 1992.

Minele metalice din comuna Rusca Montană au fost închise în anii ’90, iar cariera de marmură din Ruschița și exploatările forestiere din zonă nu mai au atât de mulți angajați ca în trecut.

Cu timpul, așezările din Munții Poiana Ruscă, aflate pe culmile care despart județele Hunedoara și Caraș-Severin s-au depopulat, iar locuri ca Dosul Alunului, Dosul Odăilor, Preveciori, Căpățâni, Gura Bordului și Vadu Dobrii (video) mai sunt animate de câțiva oameni.

În Hunedoara, de peste un deceniu, un drum județean de pe valea Cernei din Hunedoara a fost modernizat și transformat într-o șosea care se oprește în pădure, la capătul comunei Lunca Cernii de Jos, unde continuă cu un sector de circa 7–8 kilometri, nemodernizat, până în satul Rusca Montană din Caraș–Severin.

Drumul marmurei, așteptat de peste un deceniu

Acest drum, numit și „drumul marmurei”, pentru că duce spre cariera de marmură Ruschița, mai este folosit de localnicii satelor izolate din Munții Poiana Ruscă pentru a ajunge în județul vecin, însă din cauza stării sale, nu poate fi parcurs cu autoturismele.

„Drumul este asfaltat până pe hotar cu Carașul, însă cei din Caraș-Severin nu au mai continuat lucrările la drum. Chiar și cu tractorul am urcat greu din Ruschița, până aici, la Căpățâni, unde ne facem o cabană, pentru că vrem să trăim în continuare aici. Eu aici m-am născut, am crescut, am fost la școală, iar tatăl și bunicul meu sunt înmormântați aici. Îmi vine să plâng de ce au ajuns aceste locuri”, spune Minuc.

Mai jos de cătunul Căpățâni din Hunedoara, drumurile din satul Negoiu din Hunedoara (video) au fost asfaltate în ultimii ani, astfel că așezarea a devenit mai accesibilă. Dar și aici, în satul aflat la circa 40 de kilometri de municipiul Hunedoara, numărul localnicilor a scăzut în ultimii ani.

Noile șosele se opresc și ele, la hotarul județului și al comunei Lunca Cernii de Jos din Hunedoara, de unde călătorii își pot continua drumul, la pas, spre Rusca Montană și Ruschița (video).

În trecut, spun localnicii, cei mai mulți își făceau cumpărăturile din satele învecinate din Caraș-Severin, unde până în anii 2000, câteva mii de oameni lucrau în minele de fier, cupru, zinc, plumb și uraniu și în cariera de marmură Ruschița.

Centrul minier Rusca Montană a intrat în declin în anii 90, iar numeroase familii au părăsit cele două sate ale comunei. „Drumul marmurei” mai are însă de așteptat până va fi modernizat, potrivit autorităților din Rusca Montană.

Sergiu Toma, primarul comunei Rusca Montană, relata recent că drumul fost forestier a intrat recent în administrarea primăriei comunei Rusca Montană (video), iar comuna a depus un proiect de finanțare, la Compania Națională de Investiții, pentru reabilitarea a circa trei kilometri din ai drumului – sectorul cel mai dificil al traseului, aflat la limita județelor Hunedoara și Caraș-Severin.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat