Video Trei bărbați și o femeie, reținuți pentru exploatarea sexuală a unor tinere în țări din vestul Europei

0
Publicat:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea a trei bărbați și o femeie, membri ai aceleași familii, cu vârstele de 18, 30, 53 și 54 de ani.

Percheziții DIICOT la suspecți FOTO: captură video

Cei patru sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, în formă continuată și proxenetism, în formă continuată.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2016, trei dintre inculpați au constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată la care a aderat ulterior un alt inculpat, specializată în racolarea de tinere, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea sau înlesnirea practicării prostituției, preponderant pe teritoriul Austriei (în regiunile Austria Superioară, Stiria, Viena), dar și în Germania şi Elveţia.

”Astfel, în perioada 2016 – 2025, prin intermediul rețelelor de socializare, inculpații au recrutat mai multe victime (prin metoda loverboy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora (situația materială precară, familii monoparentale, nivel de educație redus), le-au transportat și adăpostit în locații din vestul Europei , unde, prin constrângere fizică și psihică, le-au determinat să practice prostituția în folosul material al grupării.

Prin supunerea victimelor la tratamente inumane și degradante, membrii grupului de criminalitate organizată le-au inoculat acestora convingerea că ar aparține grupării, creându-le astfel o stare de subordonare psihologică. În acest mod, au reușit să obțină foloase materiale substanțiale, determinând victimele să le remită, în mod direct sau prin intermediul unor persoane interpuse, sumele de bani obținute. În anumite cazuri, membrii grupului au colectat personal câștigurile realizate de către persoanele vătămate, pe care ulterior le-au transferat în România, către inculpata cercetată în prezenta cauză”, anunță DIICOT.

Probele administrate au mai relevat că persoanele vătămate care au încercat să renunțe să practice prostituția au fost agresate fizic și amenințate pentru a-și continua activitatea, în beneficiul material al inculpaților.

În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de joi, pe raza județelor Ilfov și Dâmbovița, au fost descoperite și ridicate trei autoturisme, asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător, sume de bani în lei și euro, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali