Cameră specială de audiere a minorilor şi a victimelor traficului de persoane, inaugurată la DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cameră specială de audiere a victimelor sau martorilor unor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, precum trafic de persoane, pornografie infantilă şi/sau exploatare sexuală a minorilor, a fost inaugurată la sediul central al DIICOT, potrivit unui comunicat al UNICEF transmis Agerpres.

 Camera pentru audierea minorilor de la DIICOT FOTOAsociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale
Camera pentru audierea minorilor de la DIICOT FOTOAsociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale

Camera specială de audiere permite realizarea unor procedee probatorii esenţiale, precum intervievarea de către profesionişti specializaţi, ceea ce conduce la obţinerea unui maximum de informaţii relevante pentru anchetă, cu minimum de "urmări traumatice adiţionale" pentru victimă.

Spaţiul include şi o cameră tehnică, separată printr-un perete izolat fonic şi o fereastră unidirecţională şi a fost amenajat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, cu sprijinul UNICEF în România, în cadrul proiectului "Justiţie pentru copiii victime ale abuzului sexual".

"Creşterea cauzelor având ca obiect infracţiunea de pornografie infantilă şi de exploatare a minorilor în mediul on-line generată de accesul facil la tehnologie atât al infractorilor cât şi al victimelor (în special în cazul auto-producerii de material pornografic), dar şi apariţia noilor moduri de operare - livestreaming, crearea de grupuri închise şi dedicate, prin intermediul diferitelor aplicaţii de social media (Instagram, Telegram, WhatsApp), impun un efort suplimentar şi o atenţie deosebită pentru combaterea acestui fenomen", a spus Alina Albu, procuror-şef DIICOT.  

Dosarul bordelului cu minore din Apuseni. Tribunalul a admis rechizitoriul DIICOT

Recent, Tribunalul Alba a admis rechizitoriul procurorilor DIICOT în dosarul bordelului cu minore descoperit la în orașul Abrud, județul Alba. Locuința în care se prostituau mai multe tinere este a unui fost antrenor de fotbal, care a fost arestat.

Șase persoane au fost trimise în judecată. Fostul antrenor Constantin Moldovan a organizat un veritabil bordel unde practicau prostituția 11 femei, dintre care patru erau minore. Bărbatul a instalat și un sistem video prin care îi filma pe clienții bordelului.

Pe lângă acesta, a mai fost trimis în judecată și fostul primar al orașului, Nicolae Simina (PSD), în prezent consilier local.

Din cercetări a reieșit faptul că materiale pornografice cu minore ar fi fost produse, stocate și transmise, prin intermediul unor sisteme informatice, de către persoanele bănuite, domiciliate în județul Alba, în special în unele localități din zona Munților Apuseni. În urma activităților, a fost descoperit un imobil, care ar fi fost pus la dispoziția unor persoane care apelează la serviciile unor alte persoane care practică prostituția, în interiorul imobilului fiind disimulat un sistem de înregistrare audio-video”, a transmis IPJ Alba.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite