Sondaj IRES: Şapte din zece români cred că România merge într-o direcţie greşită. În cine au românii cea mai mare încredere

0
Publicat:

Şapte din zece români consideră că direcţia în care merge România, la finalul anului 2023, este una greşită, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES. Același studiu arată care sunt profesiile în care românii au cea mai mare încredere. 

7 din 10 români cred că România merge într-o direcție greșită - Foto Arhiva

Numărul celor care cred că țara noastră merge în direcția greșită este mare, potrivit sondajului IRES citat de Agerpres. Însă, puţin peste un sfert, preponderent tineri şi persoane educate sunt de părere că direcţia ţării este una bună.

Datele IRES, publicate joi arată că spre deosebire de anul trecut, optimismul românilor se află într-o uşoară creştere. Dacă la finalul lui 2022, 57% dintre cei intervievaţi spuneau că acel an a fost mai prost pentru România decât anteriorul, în 2023 doar 40% dintre participanţii la sondaj cred că acest an a fost mai rău pentru ţara noastră decât cel precedent.

Totodată, trei din zece respondenţi spun că 2023 a fost la fel cu 2022, iar 29% spun chiar că acest an a fost mai bun decât anteriorul, în acest caz, optimiştii fiind prezenţi în proporţii mai ridicate în rândul tinerilor, dar şi în rândul vârstnicilor şi al persoanelor cu educaţie scăzută.

Profesii de încredere

Atunci când au fost invitaţi să indice nivelul de încredere pe care îl au faţă de 15 profesii, cei mai mulţi dintre subiecţii sondajului i-au plasat pe scala pozitivă (foarte multă încredere şi multă încredere) pe pompieri (91%, procent egal cu 2022), pe specialiştii în IT (62%, în scădere cu 15% faţă de 2022), pe asistenţii medicali (68%, în scădere cu -1% faţă de 2022) , pe ofiţerii de armată (66%, procent egal cu 2002) sau pe ingineri (65%, în scădere cu 4% faţă de 2022).

Aceştia sunt urmaţi de medici (62%; +3%), de economişti (56%; +1%), de preoţi (52%; -7%), de profesori (52%; -7%) şi de funcţionari bancari (51%; -4%), potrivit sursei citate.

Românii îi plasează în topul încrederii, pe ultimele poziţii, pe avocaţi (49%; +1%), judecători (47%; =), jurnalişti (44%; =), poliţişti (41%; +1%).

Politicienii se află pe ultimul loc în topul încrederii. Doar unul din zece români declarând că are multă şi foarte multă încredere în aceştia.

De altfel, conform sondajului, ierarhia nu s-a schimbat în mod semnificativ în ultimul an, chiar dacă unele profesii se situează mai jos în topul încrederii, procentele sunt foarte apropiate cu cele înregistrate la sondajul similar din decembrie 2022.

Potrivit IRES, şi acest studiu confirmă tendinţa înregistrată în ultimii zece ani cu privire la raportarea românilor faţă de politică şi faţă de politicieni: neîncrederea este atitudinea dominantă.

Lipsa de încredere a oamenilor în politicieni este ilustrată şi de modul în care au perceput anul care tocmai se încheie din perspectiva politicii şi a guvernării din România, patru din zece participanţi la sondaj evaluând anul acesta ca fiind mai rău decât 2022, peste o treime sunt de părere că a fost la fel ca şi precedentul, iar mai puţin de o cincime - a fost mai bun decât anul trecut.

Vârstnicii sunt cei care evaluează anul 2023 ca fiind mai bun sub aspectul politicii şi a guvernării, în proporţii mai ridicate decât media, în timp ce bărbaţii şi respondenţii activi (35 - 50 ani) sunt mai critici.

În ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile, 8% dintre participanţii la sondaj spun că, în anul 2023, au oferit un cadou (de orice fel) unui funcţionar sau unui angajat al unei instituţii sau companii de stat, iar 4% recunosc că au oferit chiar bani.

Cercetarea s-a desfășurat între 12 - 19 decembrie, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un volum de 1.075 de indivizi de 18 ani şi peste. Sondajul are o eroare maximă tolerată de plus/minus 3%, fiind reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială al IRES şi este autofinanţat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG