Sezon negru pe litoralul românesc. 18 persoane au murit înecate în mare. Zeci de intervenții ale salvamarilor

0
Publicat:

Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța, 18 persoane au murit înecate în mare și 72 au putut fi salvate în acest sezon estival.

FOTO: Shutterstock

„Nici marea nu a fost lipsită de pericole. Salvatorii au intervenit la 90 de cazuri de submersie. Datorită reacției rapide, 72 de persoane au fost salvate, însă, din nefericire, 18 vieți nu au mai putut fi salvate”, reiese din comunicatul transmis de ISU, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, în punctele de prim ajutor de pe plaje au fost asistate 725 de persoane, iar ambulanțele SMURD care au deservit punctele de prim ajutor au oferit sprijin pentru 1.645 de persoane.

În perioada iunie - august, pompierii au gestionat pe litoral un total de peste 9.000 de intervenții.

Sezonul estival a adus, și în acest an, mobilizarea a peste 400 de pompieri din 29 de județe și din municipiul București, detașați pe litoral pentru a sprijini echipajele ISU Constanța.

Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au vizat consolidarea intervențiilor operative și intensificarea acțiunilor de prevenire.

În acest sens, au fost mobilizate autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, șenilate și ambarcațiuni, iar în județul Constanța au fost operaționalizate 23 de puncte de lucru temporare (10 pentru stingerea incendiilor, 7 pentru prim ajutor și 6 pentru salvare acvatică)”, se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”