Video Rețea de trafic de migranți destructurată la Timișoara: polițiștii au efectuat percheziții și au reținut două persoane

0
Publicat:

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial Timișoara au desfășurat, în perioada 14–17 ianuarie 2026, mai multe acțiuni împotriva unei rețele specializate în trafic de migranți.

În 14 și 15 ianuarie, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară și mandate de aducere pe raza județului Timiș, vizând doi cetățeni pakistanezi.

Ancheta a arătat că aceștia, împreună cu mai mulți cetățeni români, ar fi racolat, transportat și adăpostit migranți pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Migranții erau cazați temporar în Timișoara și ulterior transportați către diferite state din Europa Occidentală, de regulă prin servicii alternative de tip ride-sharing.

În continuarea cercetărilor, pe 16 ianuarie, polițiștii au depistat în trafic un cetățean afgan și un cetățean român, pe numele cărora existau mandate de aducere.

Cei doi nu s-au supus somațiilor legale, iar afganul a manifestat un comportament violent, distrugând probe. Ambii au fost conduși la sediul ITPF Timișoara pentru verificări suplimentare, ancheta stabilind că ar fi colaborat cu pakistanezii deja reținuți.

Percheziții Poliția de Frontieră

Pe 17 ianuarie, polițiștii de frontieră au pus în aplicare două noi mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar privind trafic de migranți pentru obținerea de folos material.

Cei doi bărbați depistați în trafic au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, migranții erau preluați din țările de origine, transportați ilegal în România și apoi cazați în diverse imobile din Timișoara, fiind ulterior îmbarcați în mijloace de transport pentru a fi trimiși în Europa Occidentală.

Unul dintre suspecți ar fi coordonat activitatea rețelei, menținând legătura cu transportatorii și asigurând sprijin financiar pentru fiecare transport.

Pe tot parcursul procesului penal, persoanele implicate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv prezumția de nevinovăție. Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul