Psihologia din spatele adorației pentru dictatori: „Oamenii sunt dispuși să-și amaneteze viitorul pentru o mână forte”

0
Publicat:

Într-o perioadă marcată de crize suprapuse și de o neîncredere tot mai adâncă în clasa politică, tentația autoritarismului devine tot mai vizibilă în societatea românească. Într-o analiză pentru „Adevărul”, psihologul Mihai Copăceanu, doctor in medicină și specialist în adicţii, explică mecanismele mentale care îi fac pe oameni să își dorească un dictator, împărțind subiecții în trei categorii distincte: naivii, dezamăgiții și ticăloșii.

Expoziție de artă, în semn de protest, în fața Ambasadei Rusiei. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Este libertatea o povară prea grea pentru omul modern? Când crizele se suprapun, mecanismele fine ale democrației par să cedeze în fața instinctelor primare ale omului. Psihologul Mihai Copăceanu avertizează că atracția către autoritarism nu este un accident, ci rezultatul unor procese cognitive și sociale complexe, alimentate de o clasă politică ce a pierdut contactul cu realitatea psihologică a alegătorului.

Anatomia atracției: naivii, deziluzionații și ticăloșii

Nu există un singur profil al susținătorului regimurilor autoritare. Copăceanu identifică trei categorii distincte, fiecare mânată de motivații diferite, care, puse laolaltă, creează masa critică necesară derapajelor democratice.

Prima categorie este cea a naivilor, cei care cad pradă unei romantizări a puterii, un fenomen vechi de când lumea.

„Sunt oameni care consumă un fel de conținut, ca în zilele noastre, mai degrabă conținut, nu literatură și care romanticizează autoritarismul. Asta nu se întâmplă de ieri, de azi. Este sex-appeal-ul puterii, cum că liderul sau conducătorul cu mâna forte își duce poporul către o epocă de prosperitate. Și asta e un arhetip. Ori naivii, în mod obișnuit, sunt vulnerabili la arhetipuri”, explică Mihai Copăceanu.

A doua categorie, și poate cea mai relevantă pentru România actuală, este cea a deziluzionaților. Aceștia nu sunt neapărat ignoranți, ci profund răniți de o realitate pe care o percep drept imorală. Pentru ei, dictatura nu este o opresiune, ci o formă de curățare morală.

„E o categorie foarte mare care observă mai degrabă fenomenul acesta al corupției, dar care nu este în planul eludării legii, cât este în planul, dacă vrei, geografiei moralității. Adică ei văd împrejurul lor o decădere morală. (...) Văd că sunt oameni care în mod vădit încalcă niște reguli scrise sau nescrise de coabitare cu semenii lor. Și atunci, în rândul deziluzionaților, apelul la autoritarism ei îl văd mai degrabă ca pe o justiție. (...) Cum că dacă puterea, bun-oară, n-ar mai fi în mâinile corupților, ci în mâinile unui lider bun, inclusiv problemele lor s-ar rezolva. Sunt dispuși să delege chestiunea asta, unii analiști spun manu militari, adică într-un fel sau altul, să militarizeze societatea.”, arată psihologul

A treia categorie este cea a oportuniștilor, pe care psihologul îi numește, fără menajamente, ticăloșii. Pentru aceștia, democrația este un impediment în calea îmbogățirii și a puterii personale.

„Ticăloșii, evident că nu sunt nici ei o categorie omogenă, dar oricând vor denunța democrația dintr-un motiv foarte simplu: banditismul face casă mult mai bună cu regimurile autoritariene. Dacă ești de partea potrivită a istoriei, e mult mai simplu pentru tine să obții putere printr-o formă de complicitate la o clică mică. (...) Cuvântul, chiar dacă e un cuvânt prețios, care definește cel mai bine această categorie de ticăloșiți este de micro-megalomanie. Este o rețea destul de previzibilă și care acționează egotist și care n-are nicio problemă.”, subliniază Mihai Copăceanu.

Democrația e lentă, frica e viscerală

De ce pierdem răbdarea cu democrația? Explicația rezidă în modul în care creierul nostru procesează informația în situații de criză. Mihai Copăceanu face trimitere la teoria lui Daniel Kahneman despre cele două sisteme de gândire, cel lent, rațional, și cel rapid, emoțional. 

„Democrația e grea, hai s-o spunem pe șleau, și are niște reguli greoaie și nu răspunde nevoilor oamenilor, de multe ori nevoile lor imediate. Propune și niște lucruri care sunt greu aplicabile în viața reală. (...) Și cu toate astea, democrația este dintre relele cele mai rele, cel mai mic greu posibil. (...) Dacă oamenii ăia ar înțelege cât de firavă este libertatea sau cât de firav este sistemul ăsta de ocrotire a drepturilor în dictatori, probabil că frica i-ar face să denunțe dictatura”, explică psihologul.

Însă frica actuală nu mai este una abstractă. Psihologul descrie tranziția brutală prin care a trecut psihicul colectiv în ultimii ani:

„Am ieșit dintr-o perioadă în care a existat o frică absolut paralizantă de molimă, în perioada pandemiei de COVID. Și din molimă am intrat în această zodie neagră a fricii absolut paralizante de conflict planetar sau de război planetar. (...) Și când oamenii se uită la bâlbâielile democrației, care, repet, e lentă și trebuie să audă toate opiniile, trebuie să construiască strategii, oamenii zic că asta e pierdere de vreme și ar trebui o mână puternică. Și sunt dispuși, dacă vrei, să-și amaneteze viitorul pentru astfel de lucruri, ignorând istoria, ignorând lecțiile istoriei și ignorând îndeosebi fatalitatea sacrificiului”, menționează Copăceanu.

Capcana „inamicului dinăuntru” și fanatismul binelui

Unul dintre cele mai subtile pericole identificate de Copăceanu este transformarea grupurilor care pretind că apără democrația în entități care funcționează după reguli totalitare. Este momentul în care lupta cu monstrul te transformă în monstru.

„În scopul de a lupta cu abuzul, oamenii înșiși ajung în aceste grupuri omogene să comită abuzuri îngrozitoare. Spunându-și că este răul necesar ca la un moment dat să poată stârpi capetele Hidrei sau să poată reinstaura din nou o perioadă de democrație idilică. (...) Disonanța cognitivă e următoarea: devine din ce în ce mai în regulă să lupți, între ghilimele, cu armele dușmanului ca să învingi dușmanul. Cu alte cuvinte, dacă vrem să salvăm democrația, putem foarte bine să folosim mijloace antidemocratice pentru binele democrației.”, arată psiholgul.

Psihologul avertizează asupra riscului purității ideologice, unde orice deviere este pedepsită, un fenomen vizibil inclusiv în organizațiile care militează pentru drepturi.

„Orice abatere de la puritatea acelui grup – că de aia este omogen, că e pur – obligatoriu conduce la pedepse în interiorul grupului. (...) Dacă nu ești suficient de minoritar, înseamnă că nu ai ce căuta în grupul lor. (...) Noam Chomsky chiar observă chestia asta: după ce ai terminat lupta cu inamicii externi, tot ce îți trebuie este the enemy within, inamicul dinăuntru, pe care trebuie să îl recunoști și apoi să îl stârpești. Or, acest model de inamic de dinăuntru este, de fapt, disonanța cognitivă totalitariană din grupuri anti-totalitariene.”, 

Iresponsabilitatea elitelor

Poate cea mai gravă acuzație adusă de psihologul Mihai Copăceanu vizează retorica liderilor de la vârful statului român. Folosirea unor termeni tehnici precum „failed state” (stat eșuat) sau „țară coruptă” de către președinți are un efect devastator asupra psihicului alegătorului de rând.

„Avem deja doi președinți care au făcut chestia asta. (...) Avem un fost președinte, Klaus Iohannis, care a spus că România este un stat eșuat. Da? Și este o sentință totală. Și avem un președinte (n.red. - Nicușor Dan) care vine imediat după el (...) și care spune că România este o țară coruptă. (...) Omul de rând ce să creadă când însuși singurul om din stat, ales democratic prin sufragiu universal, constată că, virgulă, conduce o țară eșuată, respectiv coruptă? Pentru omul de rând, la nivelul psihologismului simplu, înseamnă că democrația este eșuată, înseamnă că democrația este coruptă.”

Copăceanu compară această situație cu relația medic-pacient, subliniind eroarea fundamentală de comunicare:

„Eu sunt doctor. Responsabilitatea mea diagnostică e dublă: să dau un nume problemelor, dar sui generis să-i explic omului. (...) Conceptul de failed state e un concept tehnic. Dar românul nu are educația conceptului tehnic. În momentul în care vorbești de corupție, în sensul legii este un termen tehnic. Românul nu are vocabularul necesar (...) și atunci îl ia în sensul vulgar. De unde i se servește un concept vulgar de eșec al democrației, după care oamenii vin și în mod democratic îi cer românului să-i aleagă din interiorul acestui concept eșuat.”

Lecția neînvățată a lui Ceaușescu

În final, analiza psihologului se îndreaptă către iluzia personificării răului sau binelui. Oamenii caută țapi ispășitori sau salvatori mesianici, ignorând faptul că dispariția unui om nu schimbă automat sistemul.

„Luăm pe rând: Simion, Georgescu sau Bode. Personificând răul, renunțăm la democrație; personificând binele, renunțăm la democrație. Și ăla e momentul la care dăm mulțimii o soluție simplă de sacrificiu: dacă moare ăla, dacă dispare ăla, dacă distruge ăla, o să fim din nou bine. Știm că nu are cum să se întâmple.”

Avertismentul final al lui Mihai Copăceanu este unul istoric și dureros.

„Niciun dictator sau nicio grupare, dacă vrei cleptocrată, plutocrată, nu va renunța la putere odată ce o are. Drept urmare, oamenii care caută să obțină așa o formă de pace (...) își asumă fatalitatea viitorului în care se vor lupta cu unii și salvatorii lor, care capătă puteri dictatoriale. (...) Zilele astea sunt treizeci și șase de ani de la procesul lui Ceaușescu. Da, România l-a executat pe Ceaușescu la momentul respectiv. A existat un raționament pentru care omuciderea dictatorului a terminat dictatura, dar știm că moartea lui Ceaușescu nu a terminat dictatura.”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie