Propunere de arestare a funcţionarei reţinute în dosarul Ferma Dacilor. Aceasta și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Ploieşti a rămas, joi seară, în pronunţare asupra propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de funcţionara din cadrul Primăriei Gura Vadului care a fost reţinută în dosarul Ferma Dacilor.

Foto: Shuttersock

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că pronunţarea ar urma să fie făcută vineri, la prânz. Ordonanţa de reţinere a femeii a expirat. Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, iar anchetatorii spun că aceasta şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcţiilor de la Ferma Dacilor.

"La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (...), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă", se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit surselor judiciare citate, procurorul a disjuns dosarul care vizează fapte de abuz în serviciu care ar fi fost săvârşite de primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, de fostul edil al comunei, Constantin Lungu, şi de către funcţionara cu atribuţii în urbanism. Fostul şi actualul primar sunt cercetaţi sub control judiciar.

Într-un alt dosar sunt cercetaţi patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, în stare de arest preventiv, şi alte două persoane implicate în administrarea pensiunii, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, aflate în arest la domiciliu, cei trei fiind acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

Opt persoane, cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.  

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană